Comisar trimis în judecată
Dimensiune font:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au decis trimiterea în judecător a lui comisarului de poliţie Viorel Pavăl, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. Potrivit rechizitoriului, comisarul nu şi-a făcut treaba cum trebuie. În perioada 3 septembrie 2012-31 ianuarie 2014, el ar fi trebuit să facă unele cercetări într-un dosar penal în care erau implicaţi administratorii a şase societăţi comerciale, acuzaţi de înşelăciune. Prin tot felul de şmenuri, administratorii au păgubit statul cu 1.241.255,31 lei. Comisarul Pavăl nu a mişcat niciun deget. Ca urmare, a intervenit prescripţia răspunderii penale, cauzându-se astfel o vătămare în principal intereselor legitime ale statului, iar în subsidiar celor care au formulat sesizarea. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bacău.
Ionuţ ŞERBAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau