Concediul de creştere a copilului se majorează cu un an
Dimensiune font:
Acest beneficiu va putea fi acordat, începând de astăzi, atât persoanelor care au optat pentru creşterea copilului în vârstă de până la 1 an, cât şi pentru opţiunea de 2 ani, cu condiţia ca la momentul cererii să fie în plata indemnizaţiei
Începând de astăzi, 1 iulie, vor intra în vigoare noile modificări de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului. Măsurile au fost anunţate chiar de ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Dragoş Pâslaru, care a fost prezent la Iaşi în cursul zilei de ieri. „De mâine (n.r. - azi) se pot depune dosarele cu privire la prelungirea concediului de creştere a copilului. Este un moment important, de salutare a unei politici publice care încurajează natalitatea”, a spus ministrul.
Citeşte şi Infiltraţiile de apă ţin închis Muzeul de Istorie
Pentru ca noua procedură să nu fie solicitantă pentru cei în drept, reprezentanţii ministerului au apelat la un model de reformă, de debirocratizare unic în România.
Cum decurge procedura
Beneficiarii acestui drept vor putea să trimită cererile direct pe mail, fără să se mai prezinte la ghişeele Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi. Astfel, cum este în cazul Iaşului, cererile se pot trimite pe mail, la adresa iasi_icc@mmanpis.ro în format scanat, prin Poştă cu specificaţia pe plic „prelungire/reluare drepturi ICC“ sau direct la ghişeele AJPIC Iaşi din strada Străpungerii Silvestru nr.1, bl. L6-7, iar în cazul unor nelămuriri sau informaţii suplimentare pot apela numerele de telefon 0731120536. Modificările cadrului legal se vor aplica inclusiv părinţilor care se vor afla, la data de 1 iulie, în concediul pentru creşterea copilului sau în plata stimulentului de inserţie, conform Legii nr. 66/2016. Mai exact, persoanele aflate în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an (ori trei ani, în cazul copilului cu handicap) şi în concediul fără plată pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, precum şi în plata stimulentului de inserţie, îşi vor putea modifica opţiunea în baza unei cereri şi a actelor cu care se dovedeşte suspendarea realizării veniturilor impozabile pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, respectiv trei ani. Pentru persoanele care se află în concediul pentru creşterea copilului până la vârsta de 1 an şi plata indemnizaţiei lunare aferente, pentru prelungirea acordării drepturilor, cererea se depune cu cel puţin 30 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 1 an, dar nu mai devreme de 1 iulie 2016. De precizat că persoanele aflate în concediul fără plată sau cele care primesc stimulentul de inserţie vor putea depune cererea până la 1 august.
Câţi bani vor primi părinţii
Cuantumul indemnizaţiei lunare va fi de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori naşterii copilului. Limita minimă va fi de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară, adică 1.062,5 lei. Până la 30 iunie, raportarea se face la indicatorul social de referinţă, nu la salariul minim, iar indemnizaţia are atât limite minime, cât şi limite maxime de cel puţin 600 de lei şi cel mult 3.400 de lei, pentru părinţii care aleg concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an (sau până la trei ani, dacă este vorba de un copil cu handicap); de cel puţin 600 de lei şi cel mult 1.200 de lei, pentru părinţii care aleg concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani. De la 1 iulie va trebui respectat doar cuantumul minim de 1.062,5 lei, indemnizaţia maximă urmând să fie chiar mai mare de 3.400 de lei.
Persoanele care se vor afla în concediul de creştere la data de 1 iulie se vor putea bucura de recalcularea indemnizaţiei.
Nelu PĂUNESCU, Sonia PAVELESCU
La nivel naţional sunt 180.000 de persoane beneficiare de indemnizaţie de creştere a copilului, din care recalcularea se va face doar pentru un număr de 140.000 de persoane, în timp ce la Iaşi sunt 6.851 de beneficiari.
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau