Consilierii judeţeni băcăuani, convocaţi la Maternitate
Dimensiune font:
Consilierii judeţeni băcăuani au fost convocaţi la Maternitate * deşi nu este prima dată când şedinţa de lucru a Consiliului Judeţean Bacău se desfăşoară în locaţii inedite - în trecut fiind organizaţe şedinţe la Salina din Târgu Ocna, de exemplu - este o premieră pentru Maternitatea Bacău să găzduiască şi pe altcineva în afară de mămici şi copiii lor
Consiliul Judeţean Bacău s-a întrunit la Maternitatea Bacău, miercuri, pentru o şedinţă extraordinară.
Pe ordinea de zi a şedinţei primul punct pus în discuţie l-a constituit mult aşteptatul Raport de activitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău pentru anul 2015. Al doilea proiect de hotărâre supus aprobării consilierilor judeţeni a fost cel privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului „Lucrări RK corp C11 (Clădire ateliere) pentru Laborator medicină legală – Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
Din ordinea de zi a şedinţei, care a cuprins 13 puncte, nu a lipsit nici proiectul de rectificare a bugetului propriu al judeţului Bacău, precum şi repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a “cotelor defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale” pe anul 2015.
Un punct „fierbinte” l-a constituit proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui act adiţional la Contractul de finanţare nr.4715/30.09.2015 privind proiectul „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural Observatorul astronomic Victor Anestin Bacău”, prin care s-au alocat banii pentru publicitate, informare şi audit, din bugetul judeţean, proiectul neputând fi finalizat pe 31 decembrie. Vom reveni cu detalii în ediţiile următoare.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau