Consilierii locali PNL despre Romeo Stavarache: „parcă a înnebunit, l-au înnebunit banii”
Dimensiune font:
Aleşii locali băcăuani s-au dezis cu vehemenţă de primarul Romeo Stavarache în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local Bacău. Nu mai vor nici în ruptul capului să fie consideraţi „oamenii lui Stavarache” şi nici mai mult, nici mai puţin, consilierii liberali au ajuns la concluzia că Romeo Stavarache a înnebunit după primul mandat, în care au specificat că la toţi le-a mers bine. Divizaţi, liberalii au reuşit „performanţa” de a-şi face singuri opoziţie, viceprimarul Tescaru remarcând că în Consiului Local Bacău funcţionează opoziţia PNL.
Ultima şedinţă de Consiliu Local Bacău a fost una explozivă, fiind practic scena reconfigurării politice locale agresive. Consilierii locali băcăuani liberali, prin vocea lui Neculai Nechita, şi-au exprimat public (ce-i drept cu dificultate şi cu greşeli de citire şi exprimare, consilierul dând citire unui cuvânt anteconceput), dezicerea de primarul Romeo Stavarache. Motivul invocat de către consilierii PNL este acela că primarul „parcă a înnebunit, l-au înnebunit banii” după primul mandat, mandat în care le-a mers bine şi constructorilor şi oamenilor de afaceri, la toţi, după cum a declarat public Neculai Nechita. „Aş vrea să vă spun că, după primul mandat al primarului- care a fost cât decât pentru oraşul Bacău, pentru firmele de conmstrucţii, deci a fost pentru toată lumea din municipiul Bacău destul de bun, în al doilea mandat şi până în ziua de astăzi, primarul Stavarache care a fost susţinut de liberali, nu ştiu, parcă a înnebunit, l-au înnebunit banii, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el, este un alt om. Deci, noi liberalii de dezicem de el”, a declarat consilierul local PNL Neculai Nechita. Alesul local liberal nu s-a oprit aici, ci a ţinut să scoată în evidenţă că, în afară de cei câtiva liberali „care încă mai sunt la uşa primarului”, ceea ce-i face să-şi fi pierdut calitatea de liberali, restul peneliştilor nu mai sunt „oamenii lui Stavarache”. Şi tirul „dezvăluirilor” din culisele PNL Bacău nu s-au oprit aici, Romeo Stavarache fiind comparat cu un ceas stricat, care ar fi stricat vieţile aleşilor locali PNL. „Vă rog să nu ne mai consideraţi, pe o parte din noi, pentru că mai sunt încă câţiva care sunt încă la uşă la el, să nu ne mai consideraţi oamenii lui Stavarache şi să ne consideraţi doar membri ai PNL. Cred că sunt în acordul nu numai al colegilor liberali, care sunt liberali, că nu toţi liberalii sunt liberali, dar şi a colegilor din opoziţiei- pentru că până la urmă, unde e vorba de legalitate şi de lucru constructiv trebuie să ne dăm mâna cu toţii şi să realizăm un lucru bun.”(…) „Ora exactă se dă în Primărie, nu la Bibliotecă, unde e un ceas stricat, care a stricat vieţile tuturor care suntem aici” a susţinut Neculai Nechita făcând aluzie la faptul că birorul primarului se află în afara clădirii Primăriei Bacău, respectiv în clădirea fostei Biblioteci Judeţene Bacău.
Dacă le-a sunat sau nu ceasul, stricat sau nu, asta numai peneliştii o ştiu (sau nu o ştiu…). Cert este că de partea celalaltă, viceprimarul Vasile Tescaru s-a dezis de consilierii liberali, rămânând „omul lui Stavarache”, în nota discuţiilor. Viceprimarul a constat şi că a început să funcţioneze opoziţia liberală în Consiliul Local Bacău.
„Mă văd nevoit să fac o precizare. Am senzaţia că d-ul consilier Nechita şi-a exprimat un punct de vedere personal. Am senzaţia că a dorit să fie o declaraţie politică pe care eu nu o împărtăşeşsc.”flash “Observ că a început să funcţionize opoziţia liberală în Consiliul Local”, a declarat Vasile Tescaru, vicepremiar municipiul Bacău Se pare că, principiul “divide et impera” va funcţiona încă o dată în “politica” băcăuană. Rămâne de văzut în favoarea cui: PSD sau UNPR?!
Citeşte şi: Moldovenii, în top la avariile reţelei electrice
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau