Constructorii reţelelor de apă şi de canalizare sunt arşi la buzunare
Dimensiune font:
Ei nu au adus la starea iniţială carosabilul, acolo unde au avut lucrări * probleme sunt în cartierul Obcini * în urmă cu un an, pentru deficienţe în acelaşi cartier, Primăria a amendat firma Pfeiffer cu 9.000 de lei
Firma constructoare din cadrul proiectului de reabilitare a reţelelor de apă şi reţelelor de canalizare din municipiul Suceava riscă din nou sancţiuni contravenţionale. Primarul Ion Lungu i-a atenţionat pe constructorii de la Pfeiffer să repare carosabilul de pe străzile pe care au avut loc intervenţii la reţele de utilităţi, la unele fiind făcute intervenţii aiurea. „Pe strada Duzilor, în cartierul Obcini, s-a făcut o treabă în bătaie de joc. S-a turnat nişte beton pentru a pregăti asfaltarea, însă, din păcate, nu s-a îngrădit aşa cum trebuie, nu s-au pus plăcuţe de atenţionare, iar maşinile mari au trecut peste lucrare”, a spus primarul Ion Lungu.
Vremea rea sistează lucrările
În noiembrie 2013, Primăria Suceava a amendat cu 9.000 de lei firma germană Pfeiffer care lucrează la proiectul cu finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Sectorial-Mediu. Măsura a fost luată după ce, timp de o lună, constructorii promiseseră că aduc la starea iniţială carosabilul din cartierul Obcini, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Primarul spune că, în continuare, ei vor fi ţinuţi din scurt, mai ales că, de săptămâna viitoare, meteorologii anunţă temperaturi în scădere şi precipitaţii sub formă de ploaie. Lungu susţine că trebuie luate măsuri, astfel încât circulaţia pe timp de iarnă să nu fie stânjenită. „Mai este vreme bună şi în această săptămână în ceea ce priveşte turnarea de asfalt şi beton. Sper ca această perioadă să fie exploatată la maximum întrucât, potrivit prognozei meteo, de săptămâna viitoare scad temperaturile, plouă, şi nu vor mai fi condiţii prielnice”, a explicat primarul Ion Lungu.
Lidia DIACONU
„Le-am spus constructorilor că, în cazul în care nu vor remedia stricăciunile de acolo, dar şi de pe alte străzi, îi vom amenda, pentru că nu mai merge cu vorba bună” - primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau