Contribuţiile pentru pensii, cu 10% sub cele calculate a fi încasate
Dimensiune font:
Casa Judeţeană de Pensii Publice a dat pentru nedepunerea în timp a declaraţiilor nominale, mai multe sancţiuni contravenţionale cu avertisment
În intervalul 1 ianuarie-31 septembrie 2014, veniturile Casei Judeţene de Pensii (CJP) Suceava, din contribuţii de asigurări sociale, au fost de 4,29 de milioane de lei, faţă de 4,71 de milioane de lei, considerate a fi datorate de către persoanele asigurate, relevă un raport al instituţiei sucevene. Astfel, conform datelor CJP, rezultă că, în intervalul la care facem referire, veniturile bugetului asigurărilor de stat au fost adunate în proporţie de 90,41%, deci cu aproape 10 procente sub cele de realizat. „Activitatea constă în achitarea obligaţiilor asumate prin contracte de asigurare de către solicitanţi”, informează purtătorul de cuvânt, Loredana Ciot. Conform CJP, calculul este conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care stipulează că, începând cu 1 ianuarie 2011, termenul de plată a contribuţiei de asigurări sociale, pentru persoanele asigurate cu contract de asigurare socială sau declaraţie individuală de asigurare este data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia. De altfel, de remarcat este faptul că, în primele 9 luni ale anului 2014, lucrătorii CJP au dat, tocmai pentru nedepunerea în timp a declaraţiilor nominale, mai multe sancţiuni contravenţionale cu avertisment. Prin acest demers, conducerea CJP are în vedere îmbunătăţirea procedurii de urmărire a respectării, de către angajatori, a prevederilor legale privind declararea obligaţiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat, în scopul evidenţierii punctajelor medii lunare obţinute de asiguraţi, cât al determinării corecte a obligaţiilor de plată către fondurile de pensii administrate privat(pentru asiguraţii eligibili).
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau