Control la firmele de panificaţie
Dimensiune font:
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit de produse agricole şi de panificaţie.
La acţiunea organizată de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au participat si poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Rutier, Secțiilor de Poliție Rurală 1 și 2 Vaslui. În cursul acestei acţiuni, poliţiştii au avut în vedere prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite de comerţ, pentru protejarea populaţiei, au verificat legalitatea efectuării transportului de mărfuri spre şi dinspre pieţe, legalitatea întocmirii documentelor de provenienţă a mărfurilor comercializate, respectarea prevederilor legale privind traficul rutier în aceste zone.
„Poliţiştii au efectuat controale la 48 agenţi economici de pe raza municipiului Vaslui și a comunelor arondate, municipiilor Bârlad, Huși și orașului Negrești. În acest context, au fost aplicate 37 sancţiuni contravenţionale (dintre care 27 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 7 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 3 la alte acte normative), în valoare totală de 37.587 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării produse alimentare şi alcoolice, în valoare totală de 2.130 lei.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau