Copil bătut de tatăl vitreg la Vaslui
Dimensiune font:
O tănără însărcinată şi copilul ei în vârstă de doi ani au ajuns la Spitalul de Urgenţă “Elena Beldiman” din Bârlad, după ce echipajul medical solicitat pentru că femeia se simţea rău a observat că micuţul avea pe faţă urme clare de violenţă. Femeia, domiciliată în satul Bogeşti, comuna Pogana a solicitat sprijinul medicilor anuţând la numărul de urgenţă 112 că are dureri de naştere. Echipajul medical sosit la faţa locului a observat că nu doar gravida are nevoie de îngrijri medicale ci şi copilul ei, în vârstă de doi ani, care era plin de vânătăi. De altfel, femeia i-a rugat pe reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) să-i dea voie să-şi ia cu ea copilul la spital, insistând ca micuţul să nu rămână acasă, în grija concubinului. „Medicul de pe ambulanţă a sesizat că micuţul era policontuzionat prin agresiune, loviturile fiind de câteva zile. Se pare că cel care a lovit copilul este chiar concubinul femeii. Atât mama cât şi copilul au fost transportaţi la spital şi, aşa cum cer procedurile în astfel de cazuri, am anunţat Poliţia”, a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au demarat o anchetă în acest caz, fiind deja audiat concubinul femeii. Totodată vor demara propriile verificări şi cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau