Copilul tău este în siguranță la colindat?
Dimensiune font:
Perioada Sărbătorilor de Iarnă aduce pentru cei mici o mulțime de bucurii, iar dintre acestea plecatul la colindat în perioada Crăciunului și a Anului Nou este una dintre cele mai așteptate. Atragem atenția tuturor părinților, atât din mediul rural, dar şi din oraşe, cu privire la riscul ca minorii să devină victime ale unor persoane răuintenționate şi le prezentăm câteva recomandări menite a creşte siguranța
copiilor atunci când se afla la colindat. După cum bine ştiți, Crăciunul şi sfârşitul de an reprezintă momente în care tradițiile se manifestă, mulți dintre copii plecând să colinde prin vecini şi nu numai. Fac acest lucru şi datorită spiritului Sărbătorilor de Iarnă, dar şi bucuriei de a strânge bani sau dulciuri. Întrucât copiii merg în principal neînsoțiți la colindat, creşte riscul ca aceştia să fie acostați fie de alți minori, fie de adulți pentru a le cere banii adunați din această activitate tradițională. Implicit creşte riscul ca minorii să fie victime ale unor agresiuni. Pentru a evita victimizarea copilului dumneavoastră, atunci când se află la colindat, vă recomandăm:
însoțiți copilul dumneavoastră, mai ales dacă se pleacă la colindat
pe timp de seară sau noapte;
stabiliți exact locațiile şi traseul pe care urmează să îl parcurgă
atunci când merge la colindat;
stabiliți şi verificați cu ce copii se va deplasa să colinde;
impuneți-le copiilor să plece la colindat doar pe timp de zi şi
recomandați-le să evite zonele izolate;
este bine să le amintiți să nu se lase niciodată invitați de
necunoscuți într-un local, la o petrecere sau la o plimbare cu
maşina.
Totodată, va fi oricând potrivit să le amintiți copiilor ca în cazul în care li se
întâmplă ceva rău lor sau prietenilor, să informeze imediat părinții sau Poliția.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau