Criterii de performanţă pentru fotbal, contra finanţare publică
Dimensiune font:
Consilierii locali liberali au cerut transparenţă asupra cheltuielilor făcute în cadrul Fundaţiei Sportului Ieşean
Consilierul local liberal Marius Dangă a solicitat ieri executivului Primăriei Iaşi ca, pentru anul bugetar viitor, să se schimbe regulile prin care se alocă fondurile către Fundaţia Sportului Ieşean (FSI). Acesta a sugerat o soluţie de a transparentiza cheltuielile făcute în cadrul FSI, măcar prin discuţii în Comisia de Tineret şi Sport din cadrul Consiliului Local. „Ar fi normal să aşezăm o echilibrare a cheltuielilor şi finanţărilor diverselor ramuri sportive sau cluburi şi, poate, acolo unde bugetul este semnificativ, peste un anumit procent din bugetul total al FSI, să introducem şi criterii de performanţă, dacă tot finanţăm semnificativ acest sector de la buget”, a spus Marius Dangă. Drept răspuns, primarul Gheorghe Nichita a susţinut că acele finanţări semnificative alocate către fotbal tot nu reuşesc să acopere toate cheltuielile CSMS sau să aducă performanţă. „La FSI vin cluburi cu solicitări, pentru care prezintă o serie de obiective. Că nu reuşesc să le atingă, este altă problemă. Nici fotbalul nu primeşte tot. Nu sunt rezultate foarte bune acolo şi nu sunt mulţumit de ei. Am schimbat antrenorii, o să mai schimbăm dacă o să mai fie cazul, dar nu putem desfiinţa o activitate de acest gen în Iaşi, pentru că oamenii vor în continuare să fie fotbal”, a spus Nichita. Tot pe marginea acestui sport, grupul consilierilor liberali a depus în luna iulie 2014 un proiect de hotărâre prin care se propunea ca în şedinţa de ieri să se ia decizia prelungirii activităţii SC Fotbal SA cu încă 10 ani. „În martie 2015 expiră cei 10 ani de funcţionare prevăzuţi prin actul constitutiv al SC Fotbal SA. Conform actului constitutiv, dacă cu 6 luni înainte nu se face opţiune de către unul dintre asociaţi, se prelungeşte activitatea cu încă 10 ani sau se desfiinţează”, a ţinut să sublinieze Marius Dangă, liderul grupului de consilieri PNL. Primarul Gheorghe Nichita s-a exprimat însă în sensul păstrării acestei societăţi şi chiar a extinderii activităţii. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau