Cum ajungi student în Marea Britanie
Dimensiune font:
În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi tineri din România caută informaţii despre cum e să studiezi în străinătate şi care sunt programele pe care le oferă universităţile internaţionale * Anca Rujan, o tânără din Bacău, este unul din aceste exemple, doar că eforturile ei nu s-au oprit la căutare, ci au continuat până când statutul ei a devenit acela de student internaţional * informaţii şi noutăţi despre programele acestor universităţi pot afla tinerii români la RIUF, cel mai mare târg internaţional de universităţi, care se deschide astăzi la Iaşi
Anca Rujan, fostă elevă a Colegiului Naţional „Gheorghe Vrînceanu” din Bacău, este studentă la UCL, universitate cu prestigiu din Marea Britanie, aflată în top 5 instituţii academice din lume. Cum e să fii student la UCL, care sunt oportunităţile de dezvoltare şi cum poate un tânăr român să facă acest pas, aflăm de la Anca într-un scurt interviu.
- Care a fost motivaţia ta de a aplica la studii în străinătate?
- Sunt mult mai multe oportunităţi. De când sunt aici, vorbind şi cu alţi foşti colegi care studiază în ţară, mi-am dat seama că în străinătate este cu totul altă mentalitate, cel puţin la UCL: intrarea este pe forţele proprii, prezenţa este obligatorie, cursurile sunt foarte variate, dar toate sunt în avantajul studentului.
- Distanţa şi dorul de casă ne pot face să stăm pe gânduri când vrem să luăm o astfel de decizie. Cum e să ai 19 ani şi să fii la aproximativ 2000 km distanţă de casă?
- Dorul nu mai e ca pe vremuri: avem Skype, Facebook, telefoane. Şi, chiar dacă uneori îmi este greu, aceasta e şi ideea. Facultatea trebuie să ne ajute şi să ne maturizăm în viaţă de zi cu zi, nu să fim mereu protejaţi sau ajutaţi de mama.
- Cum este sistemul de învăţământ din Marea Britanie?
- Prezenţa este prezenţă, termenul limită e termen limită, cursul e curs. Nu divagăm de la subiectul cursului doar că să mai treacă câteva minute. În plus, relaţia profesor-student e de colaborare, nu de prietenie sau de subordonare.
- Tu ai făcut alegerea şi poţi vorbi din experienţă: de ce să aplice un elev pentru o oportunitate de studii în străinătate?
- Răspunsul e în întrebare: pentru că e o oportunitate. Pentru că nu e pierdere de vreme sau de tinereţe, ci e o ocazie care îţi oferă şansa să faci ce îţi place şi, după câţiva ani, să câştigi bani din asta.
- Care ar fi trei sfaturi importante de care ar fi bine să ţină cont colegii tăi mai mici de liceu?
- Învaţă ca să poţi intra la o facultate bună în străinătate. Învaţă ca să te obişnuieşti cu ritmul şi să poţi face faţă dacă eşti acceptat. Învaţă că să creşti în ochii tăi şi în ai celor din jur. Nimic nu se compară cu mândria că ai ştiut să răspunzi la o întrebare la care nu a ştiut să răspundă un student de la master.
Ionuţ ŞERBAN
RIUF – Romanian International University Fair, singurul târg de universităţi din zona Moldovei, se deschide astăzi la Congres Hall-Palas din Iaşi. Aici te poţi întâlni cu consilierii EDMUNDO, poţi afla informaţii personalizate despre studiul în străinătate, poţi participa la workshop-uri şi seminarii şi poţi afla ce înseamnă consilierea în carieră. Cei interesaţi de participarea la târg se pot înregistra înainte pe site-ul www.riuf.ro, pentru a maximiza beneficiile obţinute din participarea la târg.
Educativa este un grup de companii private şi organizaţii non-guvernamentale ce dezvoltă şi promovează împreună proiecte şi servicii ce oferă tinerilor români oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională. Principalele proiecte marca Educativa: EDMUNDO - serviciul gratuit de consiliere pentru studii în străinătate;
Reviro – oferirea a cât mai multe oportunităţi de carieră interesante şi atractive tinerilor români cu experienţă academică şi/sau profesională în străinătate;
RIUF – Romanian International University Fair, cel mai mare târg de universităţi din România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau