Cum pot fermierii să îşi scape culturile de incendii
Dimensiune font:
Date fiind temperaturile caniculare din ultima perioadă pompierii ISU trag un semnal de alarmă către fermieri * pentru a-şi feri culturile de incendii aceştia sunt rugaţi să ia anumite măsuri de siguranţă
În această perioadă, se pot produce şi propaga cu uşurinţă incendii la culturile de cereale păioase, iar canicula este un factor care poate contribui la apariţia unor astfel de evenimente negative şi chiar favorizează izbucnirea lor. În lunile iulie şi august ale anului trecut, pe teritoriul judeţului Neamţ, s-au produs 10 asemenea incendii cauzate de temperaturile caniculare. Pentru a reduce riscul producerii incendiilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ reaminteşte fermierilor să ţină cont următoarele reguli şi recomandări: Autovehiculele folosite la recoltarea şi transportul cerealelor vor fi echipate cu dispozitive (site) care să nu permită scânteilor (produse de funcţionarea motoarelor şi evacuate prin toba de eşapament) să intre în contact cu paiele.
Alte recomandări din partea ISU
Nu este recomandat să se fumeze la o distanţă mai mică de 50 de metri faţă de culturile de cereale păioase, în perioada coacerii şi recoltării. De asemenea, arderea miriştii se face numai după ce se obţin aprobările cerute de legislaţia în vigoare (de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al unităţii administrativ-teritoriale), cu respectarea următoarelor măsuri: a condiţii meteorologice fără vânt, parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate, izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate, desfăşurarea arderii numai pe timp de zi, asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii, asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare şi asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire. Georgiana BĂNUC
Citeşte şi ANUNŢURI DIN ZIARUL EVENIMENTUL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau