Cum se pierd banii europeni pentru mediul rural în Bacău
Dimensiune font:
În Bacău au fost reziliate 150 contracte prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) * de vină sunt băncile care sunt sceptice în a acorda cofinanţări, birocraţia, dar şi faptul că mulţi dintre furnizorii de echipamente şi de servicii nu sunt familiarizaţi cu metoda licitaţiilor derulate în cadrul programului
Mirajul fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală i-a lăsat pe zeci de întreprinzători din judeţul Bacău doar cu gândul că ar putea să-şi dezvolte afacerile cu fonduri nerambursabile. Fie că este vorba de „modernizarea exploataţiilor agricole”, „creşterea valorii adăugate la produsele agricole şi forestiere”, „microîntreprinderi în mediul rural”, „dezvoltarea activităţilor turistice”, „ferme de semisubzistenţă” mulţi dintre beneficiarii măsurilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 s-au văzut nevoiţi să rezilieze contractele de finanţare.
Motivele rezilierii contractelor
Conform Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Bacău, cele mai multe contracte reziliate, 96, au fost din cadrul Măsurii 141 – „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă”. Alte 34 contracte reziliate vin din rândul celor semnate în cadrul Măsurii 312 – „Crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi în mediul rural”, 11 - Măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice”, 2 - Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, 7 - Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate la produsele agricole şi forestiere”. Astfel au rămas doar visuri proiecte care vizau dotarea cu utilaje a fermelor, a unităţilor de panificaţie, a fabricilor de lapte, a unităţilor de procesare a cărnii, construirea de depozite frigorifice, achiziţia de utilaje pentru foraj, achiziţia de utilaje pentru dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti, producţia de ornamente şi decoraţiuni sculptate, fabricarea de produse din material plastic, dotarea atelierelor de frizerie etc.
Directorul OJFIR Bacău Andrei Seto, a declarat că principalele motive care au stat la baza rezilierilor au fost lipsa cofinanţării, lentoarea cu care s-a lucrat în unele cazuri, dar şi faptul că mulţi dintre furnizorii de echipamente şi de servicii nu sunt familiarizaţi cu metoda licitaţiilor derulate în cadrul PNDR. „Băncile au fost destul de sceptice în a acorda credite beneficiarilor, unul dintre motive fiind faptul că garanţiile pe care le-au adus nu au mai acoperit întreaga sumă de care ei au avut nevoie. De vină este şi termenul de finalizare, acesta fiind la un moment dat 30 septembrie 2015. În mai sau iunie am avut pensiuni sau alte proiecte care nici măcar nu aveau licitaţiile avizate, ca să nu mai vorbim de contracte cu furnizorii, sau contracte pentru lucrările pe care le aveau de făcut, şi bineînţeles că ar fi depăşit foarte mult termenul de 30 septembrie, iar când au realizat asta au făcut cereri de reziliere”, a declarat Andrei Seto. O altă problemă este lipsa ofertanţilor la licitaţiile organizate online. „Nu sunt foarte mulţi furnizori care ne cunosc procedura de a se înscrie pe site-ul Agenţiei şi de a se înscrie la licitaţiile organizate de beneficiarii privaţi şi de a depune oferte pentru ca aceştia să poată semna contractele”, a mai completat directorul.
Probleme pentru directorul LAPAR
Probleme în implementarea proiectului „Înfiinţare siloz cereale” la Dămieneşti a întâmpinat şi Romagria, societatea preşedintelui Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurenţiu Baciu. Omul de afaceri nu a solicitat însă rezilierea contractului, ci contractul i-a fost reziliat, conform propriilor declaraţii.„Ministrul a avut o problemă cu mine. Acum suntem la Curtea Supremă de Justiţie. Nu mi s-a imputat nimic, a fost o mascaradă şi pur şi simplu l-a reziliat. Dacă vă uitaţi în hotărârile judecătoreşti şi în concluziile de la DLAF, n-am nicio vină, totul este perfect. Totul a început când am devenit eu liderul agricultorilor, au vrut să-mi astupe gura şi au găsit un motiv. Eu nici nu începusem lucrarea şi el mi-a reziliat”, a spus Baciu. Proiectul a fost finalizat din banii lui Laurenţiu Baciu, iar acum acesta aşteaptă pronunţarea instanţei şi dacă nici aici nu se rezolvă, spune că va merge la Curtea Europeană de Justiţie.
Citeşte şi: Deputaţi PSD de Bacău, cercetaţi pentru trafic de influenţă
Ionuţ ŞERBAN
În curs de reziliere ar fi şi proiectele „Unitate de procesare şi ambalare cartofi” de la Faraoani, al Frigo Grup Cooperation, dar şi „Construire depozit cereale” de la Iteşti a SC Depozitul de Cereale SRL, controlată de deputatul Lucian Ciubotaru.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau