Curtea de Conturi a tăiat din ajutoarele la încălzire
Dimensiune font:
Numărul cererilor a scăzut faţă de anii trecuţi, sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare depunând 2.036 de dosare * solicitările se primesc până pe 19 noiembrie
Sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au depus 2.036 de cereri pentru acordarea ajutoarelor la încălzire, numărul lor scăzând faţă de anii trecuţi. Primarul Ion Lungu crede că diminuarea se datorează creşterii veniturilor, însă, cel mai probabil, este cauzată de înăsprirea condiţiilor în care ajutorul este disponibilizat. Astfel, în anii trecuţi, ca urmare a minciunilor trecute în declaraţii de potenţialii beneficiari, Curtea de Conturi a dispus returnarea a banilor. „Aş vrea să cred că au crescut veniturile sucevenilor, însă mai există şi o altă cauză. Aşa cum se ştie, a venit Curtea de Conturi şi a făcut verificări încrucişate, iar la numite persoane le-au luat banii înapoi”, a evidenţiat Lungu.
Cine sunt beneficiarii
Proprietarii de centrale individuale pe gaze naturale au venit cu 498 de solicitări de acordare a sprijinului financiar al statului, iar altele 10 au fost făcute de familiile care se încălzesc cu radiatoare electrice. Nu în cele din urmă, 154 dosare au depus şi sucevenii care folosesc combustibili solizi sau lichizi. Plafonul pentru acordarea sprijinului financiar la încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat este similar anului trecut, respectiv de 786 de lei net pe membru de familie şi 1.082 de lei, în cazul unei persoane singure. Venitul net pe membru de familie al celor care au folosit combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau radiatoare electrice nu poate depăşi 615 lei. „Probabil că oamenii sunt conştienţi că nu este bine să declare date nereale”, a spus primarul Ion Lungu.
Primăria a comandat tipărirea a 7.000 de formulare de cerere, abonaţii sistemului centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură urmând a depune dosarele la sediile asociaţiilor de proprietari. Familiile care se încălzesc cu combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau energie electrică vor merge cu documentaţia la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Burdujeni, în timp ce proprietarii de centrale termice individuale pe gaze naturale se pot prezenta la sediul Primăriei.
Lidia DIACONU
Data limită de depunere a dosarelor pentru sprijinul financiar la încălzirea locuinţei în sezonul rece 2014-2015 este 19 noiembrie, ulterior cererile urmând a fi centralizate şi trimise la Ministerul Muncii, în vederea avizării plăţilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau