Date false într-un document public al Primăriei Iaşi
Dimensiune font:
Sefii Poliţiei Locale şi-au fundamentat proiectul privind noul plan de ordine şi siguranţă publică pe date eronate, transmise în document printr-un neinspirat copy-paste * datele exprimau realităţi trunchiate despre oraşul în care ar trebui să ştie şi când zboară musca
Consilierii locali au aprobat ieri noul plan de ordine şi siguranţă publică pentru municipiul Iaşi. La analiza proiectului de hotărâre, consilierul local PNL Marius Dangă a solicitat corectarea situaţiei operative la transportul aerian, deoarece acesta prezenta o situaţie de dinainte de 2012, respectiv curse aeriene spre Viena, Timişoara şi Budapesta, Bucureşti şi nimic altceva, în condiţiile în care în acest moment, Aeroportul Iaşi operează alte destinaţii. „Mai mult, în documentaţie se specifică faptul că avem un proiect de modernizare a pistei aeroportului. Probabil că este un copy-paste, dar să se actualizeze, pentru că un document public al municipiului nu poate recunoaşte un efort al întregii urbe la modernizarea acestui obiectiv”, a spus Marius Dangă.
Singurul care a sărit în ajutorul poliţiştilor locali a fost chiar preşedintele de şedinţă, consilierul Călin Scripcaru, care, prin prisma activităţii de legist, a constatat că bătuţii, mutilaţii sau morţii s-au împuţinat la IML, fapt asocial cu o activitate febrilă a poliţiştilor locali, care au tăiat din faşă activitatea infracţională din oraş. „Citind acest raport constatăm că nivelul criminalităţii a scăzut cu 4% în 2014, faţă de 2013. Fiind oarecum în domeniu, aş vrea să felicit Poliţia Locală Iaşi, pentru că agresivitatea şi violenţa vizavi de persoanele fizice este în scădere”, a spus medicul Scripcaru. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau