Datorii imense la Holzindustrie Schweighofer şi Rio Bucovina
Dimensiune font:
Primele liste cu 2.672 contribuabili mari şi mijlocii care au restanţe fiscale au fost publicate de ANAF * în următoarele zile vor fi făcute publice şi numele debitorilor mici, contribuabili, instituţii publice, persoanele fizice cu restanţe mai mari de 1.500 lei * listele sunt deschise de două firme foarte importante din Suceava
Holzindustrie Schweighofer şi Rio Bucovina se află în topul celor mai mari datornici la stat din România. Acestea se află pe lista marilor contribuabili din România cu datorii la bugetul general al statului care a fost publicată, marţi, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Societatea comercială Holzindustrie Schweighofer figurează cu obligaţii fiscale de peste 7.700.000 lei.
De asemenea, Rio Bucovina, care are puncte de lucru în Suceava şi Vatra Dornei, are obligaţii la bugetul de stat de peste 890.000 lei. „În săptămâna 25 - 29.04.2016 a crescut foarte mult numărul contribuabililor care au decis să îşi stingă datoriile, sau să îşi clarifice situaţia fiscală, şi pentru a asigura publicarea unor informaţii cât mai corecte, în zilele imediat următoare va fi publicată lista debitorilor mici contribuabili, instituţii publice, persoane fizice cu obligaţii fiscale restante rezultate şi din activităţi economice independente sau profesii libere, cu restanţe mai mari de 10.000 lei şi persoane fizice cu restanţe mai mari de 1.500 lei”, a anunţat ANAF.
Scandalul tăierilor ilegale
Compania austriacă Schweighofer Holzindustrie este cunoscută şi pentru scandalul declanşat anul trecut în legătură cu tăierile ilegale de lemn. Firma este în România din 2002, iar anul trecut a fost protagonista unui film realizat de organizaţia de mediu Environmental Investigation Agency (EIA). Pelicula arăta cum conducerea companiei Holzindustrie Schweighofer acceptă cu bună ştiinţă şi recompensează lemnul tăiat ilegal printr-un sistem de bonificaţie. Firma austriacă a respins acuzaţiile. Holzindustrie a susţinut că este singura companie din industria de prelucrare a lemnului din România care nu acceptă lemn provenit din parcuri naţionale şi neagă existenţa unui monopol pe piaţa lemnului. Compania a recunoscut că era la curent cu existenţa unui raport trimis de Ministerul Mediului către Parchetul General, însă a subliniat că nu a primit încă o copie a acestui document.
Agenţia pentru Investigaţii de Mediu (Environmental Investigation Agency) a publicat oficial un raport al care susţine că aproximativ 50% din lemnul tăiat în România a provenit în ultimul deceniu din surse ilegale, iar în majoritatea cazurilor investigate destinaţia lemnului ilegal a fost compania austriacă Schweighofer.
Punctul de vedere al Holzindustrie Schweighofer
Conform prevederilor din art. 294 lit. a) și b) din Codul fiscal, companiile care fac exporturi sunt scutite de TVA. Holzindustrie Schweighofer se incadreaza in aceasta reglementare, pe baza careia compania are dreptul la rambursare de TVA din partea statului roman. Pana in August 2015, Holzindustrie Schweighofer compensa taxele pe care le avea de platit precum si contributiile la bugetul de stat, bugetul de asigurari sociale, bugetul asigurarilor pentru șomaj si, respectiv, CAS, cu TVA-ul pe care il avea de recuperat de la stat.
Incepand din septembrie 2015 si pana in prezent, Holzindustrie Schweighofer a depus la ANAF 7 deconturi de TVA prin care se solicita rambursarea sumelor datorate de catre stat. In Ianuarie 2016 Holzindustrie Schweighofer a primit de la ANAF o notificare prin care se precizeaza ca suma solicitata prin decontul TVA de la luna 12 poate fi rambursata doar in urma controlului TVA exercitat de catre autoritatea fiscala, precum si ca, in conformitate cu legea 207/2015, art. 77 alin (5), termenul de solutionare a solicitarii de rambursare, este de 90 de zile.
In fiecare luna Holzindustrie Schweighofer a obtinut de la ANAF certificate de atestare fiscala. Conform ultimului certificat, obtinut in 7.04.2016, in care se precizeaza suma datorata, de catre companie, respectiv 25.501.570 RON, precum si suma 27.486.223 RON, reprezentand TVA-ul pe care statul roman trebuie sa il ramburseze companiei. Conform articolului 157, alin (3) din Legea nr 207/2015, in situatia in care sumele de plata sunt mai mici sau egale cu sumele de rambursat se considera ca nu exista datorii ale contribuabilului catre stat.
Prin urmare, in ceea ce priveste Holzindustrie Schweighofer, situatia prezentata in lista cu debitori ai ANAF nu reprezinta situatia reala deoarece nu ia in considerare si sumele care reprezinta TVA-ul pe care statul urmeaza sa il ramburseze.
Termenul legal de solutionare a solicitarii de rambursare a TVA-ului de catre stat, mentionat in notificarea ANAF - respectiv 90 de zile de la depunerea solicitarii, este deja depasit, in cazul deconturilor pentru lunile Septembrie – Decembrie 2015.
Petruta Petcu, Director Media Relations & Crisis Management Division
Citeşte şi: Bani îngropaţi în investiţii inutile
Andrei CĂLĂTORU
7.700.000 lei este suma pe care compania austriacă o datorează bugetului de stat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau