Datorii uriaşe ale primăriilor la sistemul integrat de management al deşeurilor
Dimensiune font:
Acestea se ridică la suma de 40 de milioane de lei
Localităţile sucevene care nu-şi vor plăti contribuţiile la sistemul integrat de management al deşeurilor nu vor primi anul viitor bani de la Consiliul Judeţean pentru echilibrarea bugetelor locale. Avertismentul a fost lansat de şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, care a declarat că există riscul ca sistemul integrat de management al deşeurilor să nu poată fi finalizat în cazul în care primăriile nu-şi achită obligaţiile. Nechifor a subliniat că primăriile s-au angajat să plătească sumele de bani prin hotărâri de consilii locale în perioada 2011-2013, însă acest lucru nu s-a întâmplat. El a precizat că restanţele la nivelul judeţului ating circa 40 de milioane de lei. „Riscăm să nu putem finaliza proiectul dacă nu se plătesc banii. Sunt acum plăţi suplimentare pe care primăriile în special din zona de munte le au de efectuat către operatori de gunoi şi cu cât terminăm mai repede depozitele de la Moara şi Pojorâta, cu atât putem reduce mai repede din costurile care cad în sarcina primăriilor”, a declarat Nechifor. În urmă cu patru ani fiecare primărie se angaja să contribuie financiar la acest sistem de management integrat al deşeurilor în tranşe pe trei ani de zile, 2011, 2012, 2013, şi ar fi trebuit ca anul viitor plăţile să fi fost încheiate, dar nu s-a întâmplat aşa.
Andrei CĂLĂTORU
„Trag un semnal de alarmă la primarii care nu înţeleg să-şi achite obligaţiile din trecut şi le spun că cine nu plăteşte nu primeşte” - Cătălin Nechifor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau