Daune de 5.000 de lei de la Primărie
Dimensiune font:
Instituţia publică din Botoşani va plăti pentru că nu a eliberat o autorizaţie de construcţie * municipalitatea va achita câte 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere, în perioada august-octombrie 2013
Primăria municipiului Botoşani a fost condamnată de judecătorii Curţii de Apel Suceava la plata unor despăgubiri consistente, după ce nu a respectat o hotărâre judecătorească. Este vorba despre o autorizaţie de construcţie ce priveşte o casă din apropierea cartierului ANL Bucovina. Astfel, în 2013, proprietara Corina Anghelache a depus actele pentru obţinerea unei autorizaţii de construcţii a unei case în acea zonă. Funcţionarii municipalităţii nu i-au emis autorizaţia de construcţie, femeia a dat în judecată instituţia, iar magistraţii au obligat Primăria să-i elibereze autorizaţia. Pentru că nici hotărârea judecătorească nu a dus la eliberarea autorizaţiei de construcţie, femeia a dat din nou în judecată Primăria şi a câştigat din nou.
Sancţiuni pentru primar şi secretar
Deşi solicitase pe lângă despăgubiri de 50 de lei pe zi de la municipalitate şi amendarea primarului Ovidiu Portariuc, dar şi sancţionarea cu 20% din salariu a lui Ioan Apostu, secretarul Primăriei Botoşani, botoşăneanca a primit, în cele din urmă, doar despăgubirile. „Da, am fost obligaţi să plătim 50 de lei pe zi pentru perioada august-octombrie 2013, pentru că în octombrie s-a eliberat autorizaţia de construcţie. Este pentru prima dată când primim o astfel de hotărâre judecătorească”, a declarat Apostu. Astfel, Primăria ar trebui să plătească 5.000 de lei botoşănencei care a învins în instanţă instituţia. Oficialii primăriei susţin că locul în care Corina Anghelache a cerut autorizaţie de construcţie cuprindea şi o porţiune de teren al municipalităţii şi că femeia nu a vrut să o concesioneze în condiţiile impuse de Primărie.
Alina CALINIUC
„Procesul s-a judecat la Curtea de Apel Suceava şi nu mai este cale de atac” - Ioan Apostu, secretarul Primăriei Botoşani
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau