De astăzi, cursă directă Chişinău – Iaşi
Dimensiune font:
Veste uriaşă pentru moldovenii care vor să viziteze judeţul Iaşul. Astăzi, 30 septembrie, va avea loc prima cursă a unui tren de persoane pe ruta Chişinău – Iaşi. Cursa inaugurală va pleca de la Chişinău la ora 6.17, urmând să intre în Gara Socola la ora 10.28. „Acest punct terminus al rutei a fost impus de faptul că ecartamentul folosit de căile ferate moldovene este mai mare decât cel românesc, linia cu ecartament mare terminându-se la Gara Socola”, au precizat reprezentanţii Prefecturii Iaşi. Printre pasagerii trenului din această cursă inaugurală se va afla şi Ministrul Transporturilor din Republica Moldova, Iurie Chirinciuc. Acordul privind introducerea noii curse a fost semnat la Iaşi de către cei doi miniştri pe 9 septembrie, iar cursele vor fi operate cu garnituri modernizate la Paşcani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau