Deficit de sânge la spitalul din Bârlad
Dimensiune font:
Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad au făcut un apel la populaţie să doneze sânge, având în vedere stocul deficitar de sânge, în special la grupele cu RH negativ. Apelul vine după ce şeful Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a spitalului, a menţionat în raportul de gardă că stocul de sânge este insuficient, ceea ce înseamnă că în cazul unui accident cu mai multe victime, spitalul nu ar putea face faţă cu transfuziile. „Este nevoie în principal de sânge din grupa A2 cu RH negativ, dar stocurile sunt deficitare la toate grupele de sânge. Nu putem spune că ne confruntăm cu o criză de sânge, dar este necesară o refacere a stocurilor, motiv pentru care facem apel la cetăţeni să doneze sânge, deoarece este foarte mare nevoie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă “Elena Beldiman” din Bârlad, Adrian Gheorghiu.
De la începutul lunii noiembrie, la Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine Bârlad au fost înregistraţi aproximativ 200 de donatori, însă toată cantitatea de sânge a fost trimisă către spitalele care tratează victimele incendiului de la Clubul Colectiv din Capitală.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau