Despăgubiri pentru fermieri
Dimensiune font:
Este vorba despre cei care au o treime din recoltă calamitată
Autorităţile le promit despăgubiri fermierilor care au culturile distruse de secetă, dar condiţia este ca o treime din suprafaţa cultivată să fie calamitată. Agricultorii vasluieni au raportat pierderi substanţiale şi aşteaptă sprijin. Pentru moment, oficialii Ministerului Agriculturii evită să facă vreo estimare a pagubelor şi aşteaptă terminarea recoltatului pentru a calcula pierderile cauzate de secetă. „Dacă se vor da ajutoare, atunci să se dea cât mai repede, pentru că agricultorii sunt în mare impas”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Vasile Mihalachi.
Aproape 60.000 de hectare afectate de secetă
La rândul lor, agricultorii susţin necesitatea urgentării acordării ajutoarelor financiare, deoarece în perioada următoare se fac pregătirile pentru un nou ciclu agricol. „La noi se vorbeşte de trei luni despre secetă şi despre pierderile cauzate de lipsa ploilor. Nu înţelegem de ce guvernanţilor le trebuie mereu atâta timp pentru a hotărî cum ne vor despăgubi. Noi ştim în acest moment cu exactitate care sunt pierderile înregistrate”, a declarat un fermier din Vaslui. Banii ar putea fi alocaţi, potrivit autorităţilor, la rectificarea bugetară din octombrie. Potrivit evaluărilor făcute în teren de către comisiile locale pentru situaţii de urgenţă, 59.745 de hectare de culturi din judeţul Vaslui au fost afectate de seceta prelungită şi excesivă din această vară, valoarea pagubelor ridicându-se la 46,5 milioane lei.
Citeşte şi: Gazele de şist sunt de interes naţional
Tudor IFRIM
Cele mai afectate culturi sunt cele de grâu, în condiţiile în care mai bine de jumătate din suprafaţa cultivată este calamitată. Pagube însemnate se înregistrează şi la porumb şi floarea-soarelui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau