Deţinuţii de la Penitenciarul Bacău pot face voluntariat
Dimensiune font:
Penitenciarul Bacău a încheiat un contract de voluntariat pentru perioada 19 noiembrie-31 decembrie, cu Mănăstirea Tisa Silvestri * zece deţinute care-şi ispăşesc pedeapsa în regim deschis vor presta activităţi de igienizare în perimetrul mănăstirii, cot la cot cu maicile
Implicarea Penitenciarului din Bacău în această campanie are drept scop dezvoltarea spiritului de voluntariat în rândul persoanelor private de libertate, consolidarea spiritului de echipă, precum şi formarea unor atitudini pro-active faţă de mediul înconjurător. „Activităţile de voluntariat au un impact pozitiv atât asupra persoanelor care se implică voluntar, dezvoltând competenţe sociale şi abilităţi practice, capacitatea de a se integra într-un grup şi de a respecta normele sociale, necesare reintegrării sociale cât şi asupra comunităţii şi societăţii în ansamblu, fiind o sursă de multiplicare a reţelelor sociale bazate pe cooperare şi încredere reciprocă, oferindu-i-se oportunitatea de a-şi schimba percepţia asupra persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate“, a declarat inspectorul Mădălina Mătăsaru, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bacău. Preotul Penitenciarului, Adrian Bârgu, a participat la aceste activităţi, alături de persoanele custodiate de Penitenciarul Bacău şi la Sfânta Liturghie.
Citeşte şi: Liderul interlopilor din Bacău, eliberat pentru bună purtare
Ionuţ ŞERBAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau