Dilemă la TransAgropolis, pentru ultimele două celule de depozitare
Dimensiune font:
Ultimele două celule din parcul TransAgropolis aflate deja în etapă de licitaţie generează dileme pentru conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi. Pe lângă cele opt societăţi care au depus oferte de închiriere acelor două celule, recent au apărut solicitări de la viitori expozanţi, care cer rezervarea unei celule pentru perioada de expoziţie. „Departamentul tehnic de la noi analizează această situaţie, întrucât cererea este mare. Licitaţia a fost deja lansată. Nu ştim dacă să le închiriem acum, sunt opt ofertanţi. Anul trecut, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră a blocat ultima tranşă de bani de 700.000 euro. Pe 5 aprilie au venit în inspecţie şi au fost foarte bucuroşi să vadă că s-a realizat proiectul şi au deblocat aceşti bani”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa. De asemenea, săptămâna viitoare se va iniţia primul cluster pe agricultură pentru eficientizarea zonei TransAgropolis. Tot aici va fi dezvoltat Centrul Tehnologic de Transfer pentru Agricultură şi Zootehnie, un proiect de aproximativ 3 milioane euro. Preşedintele CJ Iaşi arată că există propuneri pentru expoziţii de animale venite din Austria şi Germania. „Proiectul presupune extinderea actualului parc agroindustrial cu spaţii pentru expoziţii pentru agricultură şi zootehnie, dar şi o platformă destinată demonstraţiilor şi încercărilor de transfer tehnologic. Aici vor fi organizate loturi demonstrative şi experimentale, demonstraţii şi testări cu utilaje de erbicidare şi cosire, recoltare. Pentru elevii de la liceele de specialitate din judeţ vor fi organizate cursuri de mecanizare şi va exista un poligon pentru utilizarea utilajelor şi echipamentelor agricole. Totodată, noul centru va avea prevazută şi o linie de sortare, procesare şi ambalare a legumelor şi fructelor”, a detaliat preşedintele CJ Iaşi. Proiectul propus are două componente: una care vizează construirea unei infrastructuri care să permită dezvoltarea şi înglobarea de servicii şi tehnologii care să deservească toate întreprinderile interesate să realizeze transfer tehnologic prin intermediul centrului de transfer tehnologic şi o componentă de dezvoltare de servicii care să faciliteze şi să contribuie efectiv la comercializarea tehnologiilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau