Distribuirea merelor, întârziată în şcolile din Botoşani
Dimensiune font:
Elevii din învăţământul botoşănean ar fi trebuit să primească merele oferite prin „Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli” la începutul lunii noiembrie, însă vor ajunge mult mai târziu. Şi asta pentru că, spune Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, licitaţia este întârziată. Cei peste 50.000 de elevi din clasele I-VIII vor primi merele cel mai probabil începând cu luna decembrie. „Licitaţia electronică este pe 24 noiembrie. Guvernul a dat târziu hotărârea prin care s-au alocat sumele, iar noi nu puteam demara nicio acţiune. Am respectat calendarul şi dacă nu sunt probleme cu licitaţia, elevii vor primi merele după această dată”, a precizat Sorescu. Consiliul Judeţean Botoşani alocă peste un milion de lei pentru cumpărarea de mere.
Codrin ISPAS
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau