Doi Stăneşti au fost condamnaţi pentru un scandal mortal
Dimensiune font:
Un bărbat din Ciurea a fost pedepsit fiindcă şi-a omorât vecinul, după un scandal de pomină. Pe 16 aprilie, la Dafin Stănescu (44 de ani) au venit Dragoş Stănescu (47 de ani) şi nevasta acestuia. „Incidentul a pornit de la faptul că victima a refuzat cererea lui Stănescu Dragoş şi a soţiei acestuia de a fi serviţi cu vin, refuz la care soţia inculpatului a reacţionat agresiv, spărgând câteva din geamurile locuinţei victimei. Membrii celor două familii s-au antrenat într-un conflict general”, au spus procurorii.
Dafin a fost lovit întâi în cap de Sterian Stănescu (66 de ani), apoi înjunghiat de Dragoş în piept. El a ajuns la Spitalul „Sfântul Spiridon”, însă medicii nu l-au putut salva. Acum, pentru omor, Dragoş Stănescu a fost condamnat de judecătorii Tribunalului la 12 ani de puşcărie, iar Sterian Stănescu – la 6 luni, pentru lovire. Judecătorii au mai confiscat de la Dragoş Stănescu sapa, cuţitul şi hârleţul cu care şi-a atacat vecinul. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau