Doi traficanţi de droguri, lăsaţi liberi de judecători
Dimensiune font:
Procurorii au suferit o înfrângere în cazul unor traficanţi de droguri. Potrivit DIICOT, Ştefan Fandarac, Constantin Velea şi alţi interlopi ar fi adus în ţară câteva kilograme de stupefiante, în perioada octombrie 2012 – ianuarie 2014. „Velea Constantin a finanţat deplasarea în străinătate a legăturilor sale infracţionale, în scopul procurării din Olanda a cantităţii de circa 4 kilograme de canabis”, au spus anchetatorii. Stupefiantele erau aduse în ţară prin firme de curierat şi erau vândute mai ales în cartierul Nicolina.
Acum, procurorii DIICOT au cerut prelungirea arestării preventive pentru Fandarac şi Velea, însă judecătorii le-au spus nu. Ei au înlocuit arestarea cu măsura controlului judiciar. Fandarac şi Velea au fost obligaţi să dea de ştire când îşi schimbă locuinţa, să meargă regulat la Poliţia Tomeşti, respectiv Iaşi, şi să nu iasă din localitate. De asemenea, nu au voie să se apropie unul de altul şi de ceilalţi interlopi şi martori, ori să comunice cu ei. Nu pot nici să deţină, să folosească sau să poarte arme. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau