Dosar penal pentru un şofer beat
Dimensiune font:
După ce a servit bine, un moineştean de 28 de ani s-a urcat la volanul unei maşini şi a pornit la plimbare. Nu a ţinut cont de faptul că nu avea permis de conducere şi că era băut, iar prima dsa orpire a fost în banca din faţa blocului. Totul a fost dat în vileag de un vecin care, în jurul orei 02:45,a sesizat Poliţia Municipiului Moineşti despre faptul că pe spaţiul verde din faţa unui imobil de pe strada Libertăţii, se află un autoturism care prezintă avarii. Din cercetările a rezultat că în jurul orei 02.40, bărbatul de 28 de ani, care conducea un autoturism pe strada Vasile Alecsandri la intersecţia cu strada Libertăţii a pierdut controlul autoturismului. În derivă, autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu o bancă din lemn amplasată pe spaţiul verde din faţa unui bloc, după care a părăsit locul evenimentului. „Conducătorul auto a fost depistat şi a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentraţia de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că tânărul de 28 de ani nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule”, a declarat declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal de poliție Narcisa Butnaru. Aventura îl costă scump pe bărbatul care s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau