Două firme interesate de parcul industrial din Leţcani
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a organizat procedură de achiziţie directă de servicii de proiectare necesare pentru realizarea documentaţiilor tehnico-economice constând în studiu de fezabilitate, studii de teren cât şi documentaţii pentru obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor solicitate prin certificatul de urbanism în vederea realizării parcului industrial „Iaşi Industrial Park”. Astfel, au fost depuse două oferte, respectiv SC Into SRL Iaşi şi SC SMM Invest CO SRL Bucureşti. Valoarea estimată a contractului este de 120.310 lei fără TVA. Durata de prestare a serviciilor este de maximum 30 zile calendaristice de la data înscrisă în ordinul de începere a prestării serviciilor, emis de către achizitor. „Suntem aproape de a obţine primul titlu de parc industrial. Am obţinut toate avizele, suntem în etapa de realizare a studiului de fezabilitate şi urmează să depunem toată documentaţia la Ministerul Administraţiei. Subliniez faptul că orice parc industrial are ca impact crearea de noi locuri de muncă, atractivitate pentru stabilizarea forţei de muncă, în special în rândul tinerilor. Ideal ar fi ca până în 2020 să reuşim să mai realizăm două-trei astfel de parcuri industriale şi în alte puncte importante ale judeţului, care pot deveni poli locali de dezvoltare, cum ar fi Paşcani, Răducăneni şi Hârlău”, a declarat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Proiectul parcului industrial de la Leţcani a fost demarat la sfârşitul lui 2013. În martie 2014, a fost constituită societatea de administrare, SC Iaşi Industrial Park SRL, cu un capital social de 2,5 milioane lei, puşi la dispoziţie de Consiliul Judeţean. Suprafaţa de teren pusă la dispoziţie de comuna Leţcani este de 18,6 ha.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau