Elevii de la Colegiul de Informatică au fost "Moș Nicolae" pentru 24 de copii
Dimensiune font:
Colegiul Național de Informatică (CNI) Piatra Neamț a oferit, pe 4 decembrie, o masă caldă și cadouri pentru 24 de copii beneficiari ai Centrului de Zi Piatra Neamț. Este pentru al patrulea an consecutiv când elevii de la Colegiul de Informatică își îndreaptă atenția asupra copiilor mai puțin norocoși, încercând să le aducă o mică bucurie în luna cadourilor.
Centrul de Zi Piatra Neamț are scopul de a preveni abandonul și instituționalizarea copiilor prin oferirea, pe timpul zilei, a unor servicii precum: îngrijire, educație, recreere sau consiliere. Beneficiarii sunt copii proveniți din familii ce traversează o perioadă de criză și care, din motive independente de voința lor, nu pot asigura corespunzător dezvoltarea fizică ori morală a acestora. Copiii primesc două mese pe zi, rechizite, medicamente pentru situații de urgență, ajutor la lecții, dar au și posibilitatea de a socializa, sunt ajutați să își formeze deprinderi igienico-sanitare și de viață sănătoase și primesc sfaturi referitoare la orientarea lor școlară și profesională.
Gestul elevilor de la CNI, răsplătit cu un spectacol și decorațiuni lucrate de copiii din Centru
În cadrul parteneriatului dintre CNI Piatra Neamț și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț, toți cei 24 de copii ai Centrului de Zi au fost invitați de elevi la o masă caldă, la finalul căreia au primit și daruri în ajun de Moș Nicolae. La rândul lor, copiii din centru au răsplătit răsplătit generozitatea gazdelor cu dansuri și cântece, dar și cu obiecte și decorațiuni lucrate de ei.
Colaborarea dintre cele două instituții s-a născut la inițiativa reputatei unități de învățământ pietrene, care și-a dorit astfel să facă o bucurie copiilor aflați în situații dificile. „Acest parteneriat este unul de suflet, plin de emoție și de generozitate, motiv pentru care le suntem foarte recunoscători elevilor și conducerii Colegiului Național de Informatică. Aceste întâlniri sunt dovada că educația nu constă doar în a performa în domeniul științelor, ci și în acumularea unor experiențe de viață, care pot transforma tinerii în oameni mai buni și mai sensibili. Pentru beneficiarii centrului nostru, vizita, devenită tradiție de acum, este nu doar o bucurie, ci și un prilej de a socializa și de a cunoaște adolescenți ce le pot fi oricând modele“, a spus Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț.
Alexandra DOBRESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau