Elevii din Bălţaţi învaţă cu picioarele în apă
Dimensiune font:
Peste 300 de elevi din Bălţaţi învaţă într-un spaţiu improvizat în care ploaia intră prin pereţi şi tavan în sălile de clasă * s-a ajuns în această situaţie din cauza unui proiect de reabilitare a fostei şcoli, pentru care vechiul şi actualul primar al comunei nu s-au înţeles * abia în lunile următoare, şcoala din Bălţaţi, veche de peste 60 de ani, va intra într-un proces de consolidare
O situaţie aproape incredibilă se petrece în comuna Bălţaţi. În timp ce una din cele mai vechi şcoli din judeţul Iaşi urmează să intre în reparaţii, în loc să se construiască una nouă, într-o altă şcoală din comună plouă direct în sălile de clasă. Un proiect reactualizat al primăriei Bălţaţi prevede reparaţii capitale la Şcoala generală cu clasele I-VIII Bălţaţi, costurile fiind estimate la 1,7 milioane lei. În prezent, şcoala este nefuncţională, fiind construită în anii ’50, iar de atunci nu suferit decât mici lucrări de cârpeală. În prezent, cei 312 elevi din sat învaţă într-un spaţiu improvizat acum câţiva ani şi în care apa de ploaie pătrunde până în sălile de clasă. „Întrebaţi-i pe deştepţii care au fost înaintea mea de ce nu s-a putut construi o şcoală nouă. Fostul primar (Mihai Hlihor, n.r.) a avut un proiect de reabilitare care pe vremea aceea costa foarte mult, pentru că nu avea utilităţi trase. După ce am preluat eu proiectul, a trebuit să-l refac. Acum, elevii învaţă într-un bungalou improvizat, iar toată apa care se adună în stradă intră, prin pereţi, în sălile de clasă”, ne-a declarat primarul Vasile Aştefanei. Potrivit proiectului lansat deja spre licitaţie, reabilitarea şcolii presupune schimbarea acoperişului, consolidarea pereţilor, crearea de noi instalaţii şi redimensionarea spaţiilor.
Şcoală pentru toţi elevii comunei
Când procesul de consolidare a vechii şcoli se va termina, primarul comunei intenţionează să aducă toţi elevii sub acoperişul clădirii reabilitare. „După ce terminăm şcoala asta vrem să-i aducem aici şi pe elevii din celelalte sate, care învaţă în şcoli neavizate şi, totodată, să reduc consumul la utilităţi acolo. Pentru asta, avem mijloacele de transport necesare şi sperăm să le putem oferi, în noul an şcolar, condiţii mai bune de învăţare”, a mai adăugat edilul. Şcoala generală cu clasele I-VIII Bălţaţi este o clădire veche cu un singur nivel, şi a fost inclusă, în anul 2004 în programul Reabilitare şcoli finanţate prin Banca Mondială, pentru demolare şi reconstrucţie. Reabilitarea şcolii se limita, în octombrie 2007, la dotarea clădirii vechi cu tâmplărie din PVC. În momentul de faţă, şcoala este nefuncţională li nu mai suportă desfăşurarea procesului de învăţământ, din cauza stării fizice de degradare. Clădirea datează din anii 1950 – 1960, având o structură din zidărie de cărămidă plină.
Vezi şi Pacienţi înghesuiţi ca sardelele în spitale
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau