Emoţii pe axa Iaşi-Suceava: proiectul riscă să piardă finanţarea
Dimensiune font:
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi are emoţii înaintea termenului limită pentru depunerea proiectului de legătură rutieră cu Suceava * acesta a declarat că, pe ultima sută de metri, au apărut noi provocări ce par aproape imposibil de soluţionat * ieri, preşedinţii consiliilor judeţene Iaşi şi Suceava au avut o întâlnire maraton, în care au căutat soluţii pentru a evita pierderea finanţării
Surprize mari cu o săptămână înainte de termenul limită pentru depunerea proiectului axei rutiere prioritare Iaşi-Suceava, o investiţie de 74,5 milioane euro. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a avut ieri o întâlnire de câteva ore cu omologul său sucevean Gheorghe Flutur, pe seama unor notificări de ultimă oră care ar putea întoarce acest mega-proiect din drumul finanţării. Şeful judeţului a precizat că are mari emoţii cu privire la depunerea în timp a proiectului, din cauza unor noi solicitări venite de la instituţii ale statului. Preşedintele CJ Iaşi a declarat că, la încheierea protocolului dintre Iaşi şi Suceava nu s-au luat în calcul anumite aspecte, ceea ce a dus la neînţelegeri între cele două judeţe. „Am fost astăzi la Suceava şi am discutat cu domnul Flutur aspecte de ultimă oră cu privire la axa rutieră. Am primit o sesizare de la Apele Române, în care au fost semnalate necorelări între ghiduri la legislaţia noastră. Trebuie să realizăm şi un studiu de risc de trafic şi, din păcate sunt 11 specialişti în toată ţara. Am emoţii cu privire la depunerea proiectului în termenul de 16 noiembrie, sper să nu-l ratăm şi pe acesta. Eu nu am nimic de reproşat colegilor care s-au implicat până acum în proiect, vina stă în necorelarea legislaţiei europene cu a noastră”, a declarat Maricel Popa, la întoarcerea din Suceava. Preşedintele CJ Iaşi a adăugat că întâlnirile cu administraţia suceveană se vor accentua în perioada următoare, pentru că, în cazul în care se ratează depunerea, proiectul riscă să piardă finanţarea, iar judeţul Iaşi, credibilitatea în faţa finanţatorilor. Prin acest proiect se are în vedere modernizarea a 167,613 kilometri de drum judeţean şi conectarea a 20 de unităţi administrativ-teritoriale din Iaşi şi Suceava.
Emoţii şi la proiectul de deşeuri
Şeful judeţului a vorbit şi despre proiectul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) care, în mod normal, ar trebui să fie inaugurat până la 31 decembrie. Preşedintele CJ Iaşi a criticat fosta conducere pentru gestionarea acestei investiţii de 69 milioane euro. „Eu sunt preşedinte doar de patru luni. Nu este normal ca cei care au fost înainte să construiască platforme fără să le racordeze la energie electrică. Aşa stau de ani buni. Acum încercăm să rezolvăm şi această problemă”, a completat Maricel Popa. În prezent, CJ Iaşi organizează o licitaţie deschisă pentru alimentarea cu energie electrică la staţiile de sortare şi de tratare mecanobiologică din Ţuţora, cu termen limită 29 noiembrie, dar şi pentru staţia Ruginoasa, cu termen limită 7 noiembrie.
Drumul spre viitorul Spital Regional, fără documentaţii tehnice
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau