EXCLUSIV Dispar taxatorii, apar controlorii
Dimensiune font:
Biletele operatorului privat de transport ar urma să fie comercializate la tonetele RATP, în baza unui procent din vânzări. Călătorii frauduloşi vor fi amendaţi
Începând cu luna noiembrie a acestui an, călătorii firmei Unistil nu-şi vor mai putea procura biletele de călătorie din mijloacele de transport, ci de la tonetele firmei şi cele ale Regiei Autonome de Transport Public. „Nu ştim încă dacă, începând cu 1 sau 5 noiembrie, vor dispărea taxatorii din autobuze. Asta depinde cât de repede ne vin validatoarele. Momentan avem 64 de taxatori şi 58 de tonete RATP şi Unistil. Dintre aceştia, o parte vor trece la statutul de controlor, o alta ca dispeceri şi spălători autobuze, iar o parte vor pleca acasă”, a declarat Vasile Puşcaşu, patronul Unistil. Acesta a mai menţionat că a încheiat un protocol cu Primăria Iaşi, prin care li se dă dreptul de a aplica amenzi călătorilor frauduloşi. „Am primit procesele verbale de contravenţie, însă mai trebuie să vedem cum facem cu banii proveniţi din sancţiuni”, a mai adăugat Puşcaşu.
Opt bani din fiecare bilet vândut merg la RATP
Intenţia Unistil de a face economii la cheltuielile cu personalul angajat datează de acum şase luni, când patronul Vasile Puşcaşu s-a interesat cât ar costa dotarea autobuzelor sale cu validatoare.
Nu sunt bani pentru vopsirea în verde a tramvaielor şi autobuzelor
Tot atunci, s-au purtat discuţii cu şefii RATP legate de comisionul pe care Unistil ar urma să-l achite către regia ieşeană în varianta în care biletele operatorului privat vor fi vândute prin intermediul tonetelor RATP. „Ar fi vorba de un comision de 4-5%, procent egal cu cât oferim noi celor care comercializează bilete RATP”, spun şefii regiei.
Maşini second-hand la preţ dublu
În altă ordine de idei, firma Unistil pare a fi abonată la licitaţiile organizate de Primăria Iaşi vizând achiziţia de mijloace de transport second-hand. Deja este de notorietate faptul că firma bârlădeană a adus autobuze cu aer condiţionat doar în cabina şoferului, în condiţiile în care în caietul de sarcini erau prevăzute instalaţii de aclimatizare pentru tot autobuzul. Mai nou, Unistil este singurul ofertant la ultima licitaţie a municipalităţii: furnizare autobuze urbane rulate (second-hand) destinate transportului public local de persoane, ale cărei oferte au fost deschise ieri. Oferta operatorului bârlădean a fost dublă, comparativ cu valoarea estimată a contractului, adică 3,026 milioane lei, faţă de 1,6 milioane lei (ambele sume fără TVA), motiv pentru care licitaţie va fi reluată.
Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau