EXCLUSIV Fantezia deţinuţilor nu cunoaşte limite
Dimensiune font:
Deţinuţii ieşeni nu se sfiesc să-i bombardeze pe judecători cu jalbe * de la condiţiile din spatele gratiilor la plângerile împotriva rudelor, toate se adună la instanţe
Deţinuţii din penitenciarul ieşean sunt campioni la procese, iar jalbele pe care le trimit judecătorilor sunt printre cele mai ciudate.
Un bârlădean condamnat pentru infracţiuni economice a dat în judecată Guvernul, Parlamentul, Ministerul Justiţiei, Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Administraţia Penitenciarelor şi statul român. Dumitru M. s-a plâns că i s-au încălcat drepturile prin noile prevederi penale. Nici condiţiile din puşcărie nu au scăpat de critică. „Penitenciarele sunt arhipline, condiţiile sunt jalnice, dotările minime obligatorii lipsesc total, masa e sub orice critică, sănătatea şi viaţa îmi sunt puse în pericol”, a spus Dumitru M., care s-a declarat „cetăţean european”.
Pachetul cu bucluc
În schimb, Neculai I., de 35 de ani, care ispăşeşte o pedeapsă de 7 ani de puşcărie pentru tâlhărie, a cerut daune morale din cauza unei vizite a familiei. Bărbatul le-a povestit magistraţilor Judecătoriei că fratele său fusese programat să vină la el cu pachet, dar a fost purtat pe drumuri degeaba. Neculai fusese transferat la altă unitate: „Penitenciarul, ştiind că nu mai eram aici, trebuia să anunţe familia mea şi să anuleze programarea făcută”. Neculai s-a plâns că familia sa a pierdut nu doar timp, ci şi bani. Mai mult, el nici nu ar fi fost anunţat despre vizită! „Consider că a fost un abuz asupra mea”, a concluzionat botoşăneanul, cerând daune morale de 10.000 de lei.
Şi criminalii au necazuri conjugale
Un criminal feroce s-a plâns judecătorilor că nu primeşte banii trimişi de consoartă din Italia. Ionel Z. era supărat că soţia sa, Constanţa, îi trimite bani din Italia, dar nu ajunge la el nici măcar un leu. Femeia, cu care asasinul şi-a pus pirostriile în spatele gratiilor, îngrijeşte o bătrână. Bărbatul le-a spus judecătorilor că acesta, fiind „scumpă şi o adevărată sufletistă”, trimite lunar în ţară 200 de euro, însă alte rude opresc toţi banii: „Eu sufăr foarte mult pentru că din munca ei îmi trimite şi mie să-mi iau de mâncare, plus săpun, dero, de dat sub braţ, tot strictul necesar”. Acestea sunt doar câteva exemple de procese deschise de deţinuţii ieşeni. Cum fantezia acestora nu cunoaşte limite, judecătorii se pot aştepta şi la alte surprize. Ştefana CZELLER
Crima care i-a adus pe fraţii Ionel şi Dumitru Z. după gratii s-a întâmplat în februarie 1997. Împreună cu iubita lui Dumitru şi cea a lui Ionel, fraţii i-au ucis cu toporul pe Vasile şi Ruxandra Pintilie. Femeia, care le-a deschis uşa, a fost căsăpită pe prispă, iar bărbatul în pat. Dumitru a scos cu degetul ochii victimei, pentru ca imaginea lui să nu fie ultima întipărită pe retină. Anchetatorii au spus că i-a arătat celorlalţi şi apoi i-a pus la prăjit într-o tigaie. Cei doi bătrâni şi-au pierdut viaţa pentru 700.000 de lei vechi, un televizor, câteva cupoane de stofă, alimente şi lenjerie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau