EXCLUSIV Locul în care tramvaiele fac off-road pe şine
Dimensiune font:
Tronsonul Doi Băieţi - Dancu este considerat de vatmani drept cel mai periculos din Iaşi * din cauza caniculei, şinele au început să se deformeze
Există un loc în Iaşi în care tramvaiele ar sări de pe şine dacă ar rula cu o viteză mai mare de 30 km/h. Porţiunea de cale de rulare de la Doi Băieţi spre Dancu, până la intersecţia cu strada este considerată de vatmani drept cea mai periculoasă din Iaşi. „Trebuie să strunesc tramvaiul mai ceva ca pe un cal la dresat, dar în primul rând trebuie să reduc foarte mult viteza ca să nu sar de pe şine, mai ales în perioada asta în care şinele, la îmbinări, au început să se curbeze din cauza căldurii”, ne-a spus un vatman. Norocul sau priceperea vatmanilor face ca totuşi, în condiţiile date, pe acest tronson să nu se fi înregistrat în ultima vreme cazuri de tramvaie deraiate. În ciuda intervenţiilor celor de la RATP, care mai lipesc cu puncte de sudură îmbinările ce se arcuiesc fatal sub presiunea temperaturilor, acest tronson de cale de rulare constituie un real pericol pentru călătorii RATP. „Proiectul pentru înlocuirea căii de rulare pe tronsonul Dancu-Doi Băieţi este finalizat, dar nu avem finanţare. Aşteptăm să apară ghidul solicitantului pentru a vedea exact care sunt cheltuielile eligibile şi neeligibile de pe acest proiect, dacă putem şi cât putem revizui din indicatorii tehnico-economici”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Valoarea lucrărilor care s-ar putea realiza pe tronsoanele Doi Băieţi-Dancu, Cinci Drumuri Nicoriţă şi Tudor Vladimirescu – Calea Chişinăului, este estimată la 24 milioane euro.
Tranşeele ApaVital au acutizat calvarul şoferilor!
Interesant este şi faptul că tronsonul Doi Băieţi – Dancu a avut parte de intervenţii, însă nu cele dorite de ieşeni şi anume reabilitarea infrastructurii rutiere. „Pe Aurel Vlaicu nu poţi merge cu mai mult de 20 de km la oră. Sunt gropi la tot pasul, acum au apărut şi şanţurile ApaVital. Cred că sunt mână în mână cu cei de la Rutieră, care, în loc să pună radare, le cer ăstora de la Apă să facă şanţuri”, ironizează un şofer.
Legătura Tătăraşi-ului cu Dancu a mai avut parte anul trecut de o „atenţie specială”. Realizând, într-un sfârşit, că starea mai mult decât precară a căii de rulare a tramvaielor pune în pericol circulaţia vagoanelor pe tronsonul Doi Băieţi - Dancu, cei de la RATP au catadicsit să arunce câteva lopeţi de mixtură asfaltică între linii. Între timp, mixtura s-a distrus, întreaga zonă arătând ca după bombardament! Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau