EXCLUSIV Lucrări în viteza melcului la o arteră de importanţă strategică
Dimensiune font:
Doar doi muncitori erau mobilizaţi ieri la scoaterea pavelelor de pe trotuarul situat vizavi de Hotel Internaţional * demersul reprezintă primul pas în lucrările de racordare a Stradelei Sf. Andrei la strada Palat * cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” a semnalat zilele trecute că stradela este deja circulabilă, aceasta fiind folosită momentan ca parcare fără plată de către riverani
Constructorii au demarat ieri ultima etapă necesară punerii în funcţiune a unei legături rutiere despre care în Iaşi se discută de aproape un deceniu. Concret, aceştia au început scoaterea pavelelor de pe trotuarul situat vizavi de Hotel Internaţional, pentru a face posibilă „înţeparea” Stradelei Sf. Andrei cu Strada Palat. Din nefericire, dacă în cazul asfaltării străzii ce face legătura dintre Podul Cantemir şi Strada Palat s-a lucrat la foc automat, nu acelaşi lucru se poate spune despre decaparea trotuarului. Ieri, 10 noiembrie, reporterii „Evenimentul Regional al Moldovei” au surprins la lucru doar doi muncitori care cărau pavelele cu braţele din zona de lucru, printre picioarele trecătorilor, fără ca în zonă să fie prezent şi vreun utilaj.
Parcare gratuită pe o stradă nou asfaltată
Aceasta în condiţiile în care, practic, Stradela Sf. Andrei este perfect circulabilă, fiind asfaltată şi cu bordurile montate. În timp ce unii dintre riverani folosesc deja noua arteră ca loc de parcare fără plată, alţi ieşeni se întreabă, pe bună dreptate, ce se mai aşteaptă pentru punerea în funcţiune a legăturii dintre Podul Cantemir şi Strada Plat. Reprezentanţii firmei Viarom, cea care au efectuat lucrările de asfaltare şi montare a bordurilor, susţin că misiunea lor s-a încheiat şi că racordul cu Strada Palat ar urma să fie finalizat de firma care a câştigat licitaţia pentru modernizarea acestei străzi (RDV Construct, n.r.).
Stradela Sf. Andrei a fost proiectată pentru decongestionarea traficului din zona Podu Roş. Artera are o lungime de 192 metri şi o lăţime de 6 metri, suprapunându-se peste actuala stradelă Sf. Andrei în proporţie de 50%. Caietul de sarcini a prevăzut turnarea a cinci straturi (balast, piatră spartă, mixtură, binder şi de uzură) pe tronsonul cuprins între Podul Cantemir şi Strada Palat.
Imagini FOTO/VIDEO, pe www.ziarulevenimentul.ro
* * *
Lucrările pe stradela Sf. Andrei au început în luna august, având ca termen de finalizare ianuarie 2015
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau