EXCLUSIV Misionar în deşert: „Când vocaţia este autentică, dorinţa este permanentă” FOTO VIDEO

Peste 5.000 de kilometri sau mai mult de 3.000 de mile, cam asta este distanţa pe care trebuie să o străbaţi din România până în Kenya, iar ca şi timp, ai nevoie de vreo câteva zile * motivele unei astfel de deplasări ar putea fi bucuria călătoriei, curiozitatea de a cunoaşte o nouă cultură sau dorinţa de a-ţi face prieteni printre oamenii de abanos * dacă drumul de pe aeroportul Nairobi se prelungeşte şi în deşert este clar că la mijloc este o misiune deosebită, aşa cum este a părintelui Eugen Blaj

A ajuns în ţara africană în 2001, după ce petrecuse alţi nouă ani ca misionar în Mexic, la Tijuana. A ales calea preoţiei din dorinţa de comuniune cu Domnul. „În copilărie îmi plăcea modelul oferit de preot. Era cultivat, era respectat, ştia limbi străine, era permanent în mijlocul oamenilor. Am fost mereu atras de lecturile spirituale, teologice şi am ştiut că asta voi face în viaţă”, ne-a spus Eugen Blaj. După finalizarea studiilor a activat ca preot atât în Dieceza de Iaşi, cât şi în Arhidieceza de Bucureşti, de unde a plecat ca misionar în Mexic, la Tijuana. Acolo era cea mai mare comunitate de preoţi din lume, aparţinea Congregaţiei “Maica Tereza de Calcutta”. Nouă ani a petrecut părintele în ţara latină, unde a avut o misiune foarte interesantă. A oferit sprijin bolnavilor din spital, mulţi aflaţi în stadii avansate ale unor afecţiuni incurabile, dar şi deţinuţilor, pentru care oficia Liturghia. „Mă leagă amintiri foarte frumoase de această perioadă şi gândul mi se îndreaptă către maica Antonia, o persoană deosebită, un om extraordinar. A lucrat în Penitenciar vreo 30 sau 40 de ani, avea acolo amenajată o încăpere, chiar dacă şi casa ei era în preajmă. A ajutat multă lume şi am văzut multe cazuri salvate. Avea o capacitate de înţelegere imensă, la fel ca şi o forţă caritabilă. Iubea omul, era ca o sfântă”, a spus părintele Blaj. Misiunea în Mexic i-a adus nu doar mulţumire sufletească, dar şi prieteni cu care şi acum păstrează legătura. Între nordici şi latini este o mare diferenţă, ultimii fiind foarte deschişi, petrecăreţi, dornici oricând să se distreze. Sunt şi foarte religioşi, ţin enorm de mult la libertatea lor şi au obiceiuri foarte frumoase, inclusiv o bucătărie din care părintele Blaj a preluat câteva reţete: „Îmi place să fac tacos şi chiar nu e greu – carne şi tortilla, pe care în România le fac din făină de grâu, nu din cea tradiţională de mălai, apoi adaugă fiecare ce îi place. Nu uităm de salsa niciodată. Ei mai au şi de la azteci câteva reţete foarte bune – tamales (un preparat din pănuşi de porumb şi untură – n.r), pozole (o supă tradiţională din carne de porc, uruială de porumb şi ardei iuţi – n.r.), menudo (asemănătoare cu ciorba de burtă – n.r.)”, a zâmbit Eugen Blaj, în timp ce gândul i s-a îndreptat şi către strachina cu borş ţărănesc pe care a savurat-o zilele trecute, când a sosit în România.
Liturghia în swahili
Următoarea misiune a fost Kenya, unde părintele a ajuns în 2001. O ţară total diferită de ceea ce cunoscuse până atunci, o altă realitate, cu oameni pentru care lumea se limita doar la deşert. „Mi-am dorit foarte mult, simţeam o nevoe imensă de a fi misionar într-un loc cu primă evanghelizare. Când vocaţia este autentică, dorinţa este permanentă”, a explicat Eugen Blaj opţiunea pentru Maikona, aflată în nordul Kenyei, în dieceza de Marsabit. Zona nu este deloc prietenoasă, iar ca să ajungi acolo străbaţi drumuri dificile, plină de piatră, aşa cum este, de altfel, tot deşertul Chalbi.

 

 Oamenii din Maikona sunt nomazi, dar dacă li se oferă un minimum de condiţii, pentru ei şi copiii lor, se stabilesc în cătune. La început, părintele Eugen a deschis o grădiniţă şi o capelă, „fiindcă era important să aduc numele Domnului printre ei”, apoi altele la fel pe terenurile comunitare ale populaţiei. Încet, încet, cu multă muncă şi credinţă misiunea a început să se dezvolte, copiii să crească şi să meargă la şcoală. Unii au absolvit colegii, au fost angajaţi la misiune, şi-au făcut o viaţă mai bună. Cei mai mulţi nu au un trai uşor, fiind dependenţi de hrana pe care o primesc zilnic la Cantina de ajutor. „Sunt foarte religioşi şi nu există adunare la care să nu se roage. Noi ne-am bucurat că am reuşit să asimilăm în religie şi elemente din cultura lor, cum ar fi dansul. Pentru ei, dansul este foarte important, este un semn al victoriei şi al bucuriei şi l-am asimilat izbânzii Domnului asupra răului”, a explicat părintele Eugen Blaj. Liturghia se ţine şi în swahili, una dintre limbile oficiale a Kenyei, şi este uşor diferită fiindcă include şi momente de dans. Şi pentru că ritmul le place atât de mult, misionarul din România i-a învăţat paşii din „Pinguinul”, spre marea lor distracţie.

 

Părintele Eugen Blaj se va reîntoarce în curând în deşertul Chalbi, purtând cu el nu doar bucuria revederii cu oamenii de abanos, ci şi darurile oferite de Asociaţia „Sharing Love”, din care fac parte persoane care au dorit să adopte copii la distanţă. Orice om cu inima bună poate deveni părintele adoptiv al unui micuţ căruia, în schimbul a doar 10 euro pe lună, îi poate schimba viaţa.

Citeşte şi: Povestea ieşenilor care au deschis o grădiniţă în deşert

Maura ANGHEL

„Este esenţial să te integrezi, să te faci acceptat, să le înveţi limba, obiceiurile, cultura” – părintele Eugen Blaj

Misionar în Kenya1

Misiune în Kenya 2