Explicaţii după cedarea drumului de la Voineşti
Dimensiune font:
Şefii judeţului au prezentat ieri motivele pentru care drumul dintre Voineşti şi Ţibăneşti prezintă risc de surpare * aceştia susţin că la semnarea contractelor de reparaţii, în urmă cu 15 ani, nu s-a ţinut cont de scurgerea apelor
Ultima modernizare pe drumul judeţean surpat la ieşirea din Voineşti către Ţibăneşti s-a făcut în urmă cu 15 ani, spune preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa. Şeful judeţului arată că defrişările de după anii '90 au condus la situaţia generată luni după-amiază, pe DJ 248A, când acostamentul a cedat ca urmare volumului de apă freatică, alimentat şi de un izvor aflat chiar sub carosabil. „Este o zonă de 200 de metri cu un izvor aflat sub şosea. În zona respectivă, în anii '95 s-a pus la pământ o pădure şi au fost multe alunecări de teren, iar apa freatică nu a putut fi preluată. Aşa a intrat în corpul drumului şi s-a surpat pe o lungime de 20 de metri. Acum 15 ani au avut loc ultimele lucrări de reabilitare. Este vina unor drumari anteriori, care nu au făcut un proiect pentru preluarea apelor, acolo este izvor în mijlocul drumului. Sperăm ca în două săptămâni să avem rezultatele expertizei, pentru că ruptura este chiar într-o curbă şi poate fi periculoasă”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa. Şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi, Daniel Achiţei a anunţat ieri că deja a fost semnat contractul cu expertul geotehnic, care are termen până pe data de 24 aprilie să prezinte soluţia şi valoarea estimată a lucrărilor. „Contractele de întreţinere nu au prevăzut scurgerea apelor, şanţuri şi podeţe. În programul de vară, va fi o prioritate să intrăm pe aceste lucrări care nu sunt valoroase, dar sunt foarte importante. Aceste lucrări s-au făcut pe sărite. Spre exemplu la un drum de 10 kilometri s-au făcut doar doi, pe partea de lucrări de scurgere a apelor”, a declarat şeful DJADP Iaşi. Andrei DASCĂLU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau