Explozie la Bârlad
Dimensiune font:
Proprietarul casei unde a avut loc explozia a suferit arsuri grave pe faţă şi mâini, iar trei case au fost afectate de incendiul ce a urmat exploziei în lanţ. Fumul s-a întins pe o suprafaţă de sute de metri iar traficul în zonă a fost blocat, scrie adevărul.ro.
Mihai Ciorăscu (56 ani), proprietarul casei de pe strada Ioan Popescu, unde a avut loc explozia, a suferit arsuri de gradul II şi III pe faţă şi ambele mâini. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad unde se află sub îngrijirea medicilor. O primă explozie a avut loc joi, 29 octombrie, în jurul orei 13.30. Imediat au ţâşnit flăcările şi s-au extins la alte două case. Vecinii au sunat imediat la 112 şi la faţa locului au sosit trei autospeciale cu apă şi spumă. Fumul înecăcios s-a răspândit în tot cartierul. Echipaje de poliţişti au ocupat intersecţiile care duceau către zona unde se află palatul lui Ionică Ţiganu pentru a direcţiona traficul. "A fost o bubuitură puternică şi imediat au luat foc casele. E distanţă de 40 de cm între casele noastre. Au urmat explozii în lanţ", a explicat o vecină.
Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau