Expoziţie de iarnă la Primărie
Dimensiune font:
Primăria municipiului Vaslui a premiat cei mai mici artişti care au expus lucrări în cadrul expoziţiei tematice „Poveste de iarnă”. Expoziţia a reunit lucrări ale mai multor elevi din şcolile vasluiene, care cu talent şi dăruire, susţinuţi de profesorii lor, au întruchipat poveşti de iarnă, spre deliciul publicului. Participant la eveniment, viceprimarul municipiului Vaslui, Dragoş Cazacu, i-a felicitat pe elevi.
„Îi felicit pe aceşti copii talentaţi pentru lucrările pe care le-au realizat, pentru faptul că au participat la această expoziţie organizată de Primăria Vaslui. Vom susţine mereu performanţa şi vom fi alături de vasluieni. Tuturor vă urez sărbători fericite,împliniri şi sănătate!”, a declarat viceprimarul Dragoş Cazacu.
Pentru munca depusă, elevii au fost răsplătiţi de municipalitate cu dulciuri şi diplome.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau