Facilităţi fiscale pentru restanţieri
Dimensiune font:
Consiliul Local Vaslui s-a decis să acorde o serie de facilităţi fiscale celor care au plăţi restante la taxele şi impozitele locale * aleşii locali au luat în calcul o Ordonanţă a Guvernului care permite anularea unor penalităţi care vizează o cotă de până la 73,3% din majorările de întârziere, datorate ca urmare a neachitării la termen a obligaţiilor de plată restante datorate bugetelor locale
Potrivit municipalităţii, decizia are la bază interesul general de susţinere a creşterii economice prin sprijinirea contribuabililor aflaţi în dificultate. „Noi am luat în calcul anularea în cotă de până la 73,3% a majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv şi a majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, stinse până la această dată, constând în creanţe de natură fiscală datorate bugetului local de către contribuabilii de pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Vaslui”, a declarat primarul Vasile Pavăl.
Sprijin pentru cei aflaţi în dificultate
Primarul a mai spus că proiectul de hotărâre a fost elaborat în vederea sprijinirii contribuabililor aflaţi în dificultate şi care nu au fost în măsură să acceseze o eşalonare la plată pentru obligaţiile fiscale restante. „Scopul promovării acestei hotărâri este determinat de stimularea achitării voluntare de către contribuabili a obligaţiilor de plată restante, maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic şi diminuarea arieratelor bugetare”, a mai declarat primarul Pavăl.
Tudor IFRIM
Citeşte şi: Agenţii economici vor strategii de dezvoltare
Persoanele juridice care nu au restanţe au posibilitatea de a beneficia de o reducere de 10% dacă îşi vor achita taxele până la 31 martie – până acum era de 5%.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau