Falimentara Termica îşi scoate „averea” la vânzare
Dimensiune font:
După ieşirea din sistem, societatea comercială în faliment Termica Suceava, continuă să pretindă bani de la Primăriei reşedinţei de judeţ. Lichidatorii judiciari s-au adresat autorităţilor administraţiei publice municipale, cerând plata subvenţiei pentru acoperirea pierderii reale înregistrate în perioada 1-15 octombrie 2015, ultimul interval în care Termica a mai avut activitate de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic în urbea capitală de judeţ. Astfel, având în vedere Sentinţa nr. 75 din 30 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul cu nr. 6578/86/2013 prin care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva societăţii comerciale Termica, consorţiul format din practicienii în insolvenţă MGA Insolvency SPRL Suceava şi Management Reorganizare Lichidare Iaşi Suceava susţine că, în baza structurii analitice de venituri şi cheltuieli, pierderea reală în perioada amintită se ridică la 610.560 de lei. Conform lichidatorilor judiciari, din cantitatea de 4.585 de gigacalorii achiziţionată la „gardul” producătorului Bioenergy Suceava, doar 2.582 de gigacalorii au ajuns la consumatorii finali. În consecinţă, costul real mediu al energiei termice, între 1 şi 15 octombrie 2015, a fost de 500 de lei pe gigacalorie, fără TVA, 116 lei fiind preţul de vânzare al gigacaloriei la „gardul” Bioenergy, iar 384 de lei reprezintă costul pentru transport, distribuire şi furnizare. Potrivit adresei MGA Insolvency SPRL şi Management Reorganizare Lichidare cheltuielile cu salariile şi contribuţiile sociale ale angajatorilor au fost calculate pentru 209 de persoane care deserveau efectiv activitatea de transport, distribuire şi furnizarea a agentului termic, inclusiv pentru activităţile de pompare şi producere a apei de adaos în CET. În ceea ce o priveşte, din veniturile realizate din închirierea şi vânzarea activelor, Termica acoperă cheltuielile cu 55 de salariaţi, precum şi pe cele cu paza, utilităţile, amortizarea, taxele şi impozitele pe clădiri aferente activităţii de conservare a Centralei Electrice de Termoficare (CET) pe huilă. De precizat este faptul că, Primăria municipiului Suceava, cu o creanţă în valoare de 3,5 milioane de lei, a fost admisă în tabelul definitiv al creditorilor societăţii comerciale falimentare Termica Suceava. Primarul Ion Lungu a declarat cu ceva timp în urmă, că Primăria va participa la licitaţiile pe care lichidatorii judiciari le vor organiza pentru valorificarea activelor, urmărită fiind achiziţionarea, la preţuri convenabile, a unor echipamente necesare activităţii de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic.
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau