Fără obiecte personale la racla Sfintei
Dimensiune font:
Moaştele Sfintei Paraschiva vor fi scoase astăzi în pelerinaj, pe Calea Sfinţilor * pelerinii se vor putea ruga şi la o părticică din moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncovean, dar şi la o răcliţă ce conţine moaştele a mai mult de 30 de sfinţi, inclusiv o părticică din Brâul Maicii Domnului * în acest an, credincioşii nu vor mai avea voie să îşi aducă obiecte personale cu care să atingă sfintele moaşte
Moaştele Cuvioasei Sfinte Parascheva vor fi scoase în această dimineaţă din Catedrala Mitropolitană, la ora 6.30, iar după înconjurul catedralei, prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, vor fi depuse pe platoul din faţa Căminului preoţesc „Sf. M. Mc. Gheorghe”, pentru închinare. Tot în această dimineaţă, în curtea catedralei Mitropolitane, lângă Catedrala veche, va avea loc Sfinţirea apei (aghiazma mică) şi Sfântul Maslu, de la ora 7.00, iar între orele 7.30-11.30 va avea loc Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească. Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva debutează şi în acest an cu o procesiune emoţionantă. Spre seară, în jurul orei 19.00, racla cu moaştele sfinte va fi scoasă din nou din curtea Mitropoliei, pentru a parcurge străzile din centrul Iaşului, însoţită de sute de credincioşi, în pelerinajul Calea Sfinţilor. Ieşirea cu sfintele moaşte ale Cuvioasă Parascheva se va face prin poarta de lângă Casa Nicodim. Se va merge pe strada I.C. Brătianu, până la intersecţia cu str. Cuza Vodă, pe lângă Teatrul Naţional şi statuia lui Miron Costin. Pelerinajul va continua pe strada Cuza-Vodă, până la intersecţia cu strada Armeană, pe care se va coborî spre biserica Sf. Sava, unde se va face prima oprire, pentru o scurtă slujbă religioasă. În continuare, se va merge pe strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii Sf. Trei Ierarhi unde va avea loc următoarea oprire. Se va rosti şi aici o ectenie scurtă, după care pelerinajul va continua pelerinajul spre Catedrala Mitropolitană pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Intrarea în curtea Catedralei Mitropolitane se va face prin poarta principală, se va trece prin faţa Catedralei Mitropolitane şi apoi sfintele moaşte vor fi reaşezate pe baldachin în faţa Căminului preoţesc „Sf. M. Mc. Gheorghe”. Procesiunea va fi urmată de slujba de priveghere – Vecernia, Litia şi Utrenia, ce va avea loc în Catedrala Mitropolitană.
Moaştele, atinse doar cu obiectele date de preoţi
Anul acesta, alături de racla Sfintei Parascheva va fi scoasă spre închinare şi o mică răcliţă care se află de-a lungul anului în Catedrală, lângă racla Sfintei, care conţine moaştele a mai mult de 30 de sfinţi, inclusiv o părticică din Brâul Maicii Domnului. Acestor moaşte li se vor adăuga, cel puţin cu o zi înainte de 14 octombrie, şi o părticică din moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. „Pelerinii vor primi iconiţe gratuite, înfăţişându-i pe Sfinţii Martiri Brâncoveni şi pe Sfânta Parascheva, precum şi busuioc sau vată, pe care le pot atinge de raclele cu sfintele moaşte, dar rugămintea este să nu încerce să pună alte obiecte, cum din nefericire s-a întâmplat în alţi ani, obiecte care nu se cuvine să fie atinse de astfel de oseminte sfinte”, a spus părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În acest an, scena va fi montată pe pietonalul Ştefan cel Mare, iar dincolo de gardul Mitropolei se va crea un spaţiu mai mare pentru pelerini,. pentru a putea vizualiza mai bine Sfânta Liturghie. În ce priveşte ierarhii care vor veni la Hram, reprezentanţii Mitropoliei susţin că în acest an vor fi prezenţi al Iaşi, atât înalţi prelaţi din ţară, cât şi din Grecia şi Georgia. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau