Femeie arsă de vie la Solonţ
Dimensiune font:
O femeie de 86 de ani din satul Cucuieţi, comuna Solonţ, judeţul Bacău, a ars de vie, pe patul de moarte. Bătrâna trăgea să moară de câteva zile, iar rudele îi ţineau conform obiceiului, lumânarea aprinsă. Femeia muribundă şi-a găsit sfârşitul într-un mod graznic. Lumânarea aprinsă, menită ai adduce lumenă pe lumea cealată a dus-o pe lumea cealaltă în flăcări. Femeia, pe patul de moarte avea lumânarea aprinsă tot timpul, iar noaptea, când a rămas singură s-a declanşat incendiul. Flăcările s-au extins la întreaga casă. Au scăpat în schimb cu viaţă fiica femeii şi soţul acesteia. Focul însă a cuprins şi gospodăria vecinului. „Am intervenit pentru lichidarea incendiului care se manifesta la două case de locuit şi anexe, pe o suprafaţă totală de 350 de mp. Din nefericire, în urma interventiei a fost găsită fără suflare victima, o batrână, care nu a reuşit să se salveze. Cauza probabilă a incendiului este flacăra de la lumânare, foc deschis în spatii închise,” a precizat ofiţerul de relaţii publice ISUJ Bacău, cpt. Alexandru Balica. Incendiul a fost lichidat după 6 ore de la intervenţie. Pagubele materiale sunt încă în evaluare.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau