Film turnat la Iaşi: Viaţa orfanului care a ajuns să expună la Luvru
Dimensiune font:
Povestea orfanului Marius Florescu, primul fotograf ieşean cu expoziţie la Luvru şi la New York va fi încropită într-un film documentar realizat în capitala Moldovei * proiectul pune pe sticlă ororile copilăriei din fostul orfelinat Popricani, acolo unde Marius Florescu şi-a trăit copilăria şi unde s-au petrecut abuzuri odioase
Tânărul ai cărui fotografie cu un copil surprins în cartierul Dallas a fost cumpărată de actriţa Angelina Jolie va lansa, în 2018, filmul documentar al copilăriei cutremurătoare pe care a avut-o în orfelinat. Proiectul filmului se ridică la aproximativ 390 mii euro, dezvăluind viaţa de orfelinat al primului fotograf ieşean cu expoziţii foto la Luvru, în 2010 şi la New Zork, în 2016. „Proiectul este făcut, săptămâna trecută am fost cu producătorii la Prefectura Iaşi, le-am prezentat situaţia pentru obţinerea tuturor aprobărilor. Sunt câteva locaţii în care vom filma şi pentru care va trebui să obţinem autorizaţiile. La Ciric avem emoţii cu autorizaţia, pentru că acolo vom filma cu drone. Noi sperăm să nu fie probleme, pentru că altfel riscăm să mutăm filmările în Bulgaria. Vom filma în tramvai, la Universitatea Al. I. Cuza, va fi şi o secvenţă în căminul T9. Este un film documentar, coşmarul pe care l-am trăit în fostul orfelinat de la Popricani. În principiu, am putea începe filmările în luna martie, iar până în 2018 va fi gata. Pe regizor, de origine canadiană, l-am cunoscut încă de când eram la orfelinat”, a precizat Marius Florescu, protagonistul filmului documentar.
Pentru Marius Florescu, pasiunea fotografiei s-a născut din momentul în care a primit, la vârsta de opt ani, un aparat foto de unică folosinţă. A fost un cadou primit de la străinii care vizitau orfelinatul său. De la vârsta de două luni, acesta a fost abandonat într-o clinică din Piatra Neamţ, fiind apoi transferat la Iaşi într-o clinică temporară, apoi ajuns la orfelinatul din Popricani.
Poveste reală după abuzurile de la Ciric
Povestea filmul documentar porneşte de la întâmplările reale din anii 1993-1997, perioadă în care copiii orfelinatului au fost abuzaţi sub forme incalificabile. Pe atunci, orfanii erau folosiţi drept ţinte, iar personalul arunca spre ei, ca la jocul de Darts, cu seringi. „În 1993, am fost într-o tabără la Ciric, unde au existat abuzuri de nedescris asupra noastră, a copiilor din orfelinat. În prima zi nici nu am mâncat, noroc că am avut pateuri rămase de la centru. A doua zi, am fost chemaţi de şeful cabanei. Am luat o bătaie atunci soră cu moartea, din senin. Ne-au pus în genunchi şi ne-au bătut cu un furtun. Am ajuns în situaţia în care mâncarea caldă trebuia să le-o dăm lor, abia dacă prindeam o felie de pâine. La micul dejun apucam să bem doar ceaiul. Felia de pâine o ascundeam în şosetă şi apoi o împărţeam în cameră. La fete, erau dezbrăcate la bustul gol si se arunca spre ele cu seringa, ca la jocul de Darts. Am fugit cu un coleg de la centru, apoi ne-a găsit poliţia şi ne-a întors. Am fost bătuţi cu lanţul şi cu sârmă ghimpată. Era plin de gândaci, vesela era murdară, paturi rupte. Lucrurile s-au mai ameliorat în '97, când au început să vină străinii în vizită. Sunt momente în care am coşmaruri”, a povestit Marius Florescu într-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Regional al Moldovei, ce poate fi urmărit integral aici.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau