Finanţele apasă pedala recuperării datoriilor istorice
Dimensiune font:
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava a aprobat eşalonări la plata obligaţiilor bugetare restante în valoare de peste 41 de milioane de lei
Implementarea unui management performant al arieratelor, acordarea de facilităţi la plata acestora din urmă, prin aplicarea măsurii de eşalonare a achitării sumelor recuperabile, constituie o preocupare prioritară a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava. „S-au luat măsuri pentru accelerarea recuperării arieratelor, îmbunătăţirea procedurii de valorificare a bunurilor în cadrul executării silite, precum şi a celor de insolvabilitate şi stabilire a răspunderii solidare”, se arată într-o informare a instituţiei sucevene.
În primele 9 luni ale anului, accelerarea recuperării arieratelor a fost caracterizată prin identificarea şi concentrarea eforturilor de colectare pe arieratele mari şi recente. Astfel, în primele 3 trimestre ale anului 2014, AJFP Suceava a aprobat 558 de eşalonări la plata obligaţiilor bugetare restante, valoarea acestora fiind de 41,3 de milioane de lei. Din total, conform graficului, încasările din arierate au însumat, în intervalul la care facem referire, 23,1 milioane de lei. Arieratele constau în obligaţiile financiare ajunse la scadenţă şi neachitate.
Lidia DIACONU
Arieratele sunt datoriile a căror dată scadentă a fost depăşită cu 90 de zile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau