Fostul primar din Horgești vrea să muncească în folosul comunităţii
Dimensiune font:
Fostul primar, Ionel Ţurcan, din Horgeşti, ar putea face muncă în folosul comunităţii, iar avocatul acestuia a solicitat conducerii şcolii ca fostul edil să predea în unitatea de învăţământ din localitate. „În cazul în care instanţa se va pronunţa în acest sens, Ionel Ţurcan va veni să predea la şcoala noastă”, a spus Iulian Lucaci, directorul unităţii şcolare.
Decizia ar putea veni în susţinerea apelului pe care fostul primar al comunei Horgeşti l-a declarat faţă de condamnarea la patru ani de închisoare cu executare decisă de Judecătoria Bacău pe 30 martie 2015.
Ionel Ţurcan, care a demisionat din fruntea comunei Horgeşti în august 2014, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Procurorii DNA Bacău susţin că Țurcan, în calitate de primar şi ordonator principal de credite, a aprobat, în 2012, plata unor cheltuieli din fondurile publice, prin falsificarea mai multor înscrisuri oficiale.
Conform unor surse din Primăria Horgeşti, până să fie ales primar, Ţurcan nu a fost cadru didactic.
Următorul termen al apelului declarat de Ionel Ţurcan este joi, 3 octombrie 2015.
Citeşte şi: Cum poate ajunge Aeroportul din Bacău la un milion de pasageri
Ionuţ ŞERBAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau