FOTO: Maşină cu roţile în sus la Sîrca
Dimensiune font:
Un autoturism marca Renault Laguna s-a răsturnat în această dimineaţă în localitatea ieşeană Sârca. Incidentul s-a produs pe fondul vitezei şi a carosabilului acoperit cu polei. Din fericire nu au existat victime, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.
În condiţiile producerii unor fenomene ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere (burniţă, lapoviţă, ninsoare sau ceaţă), Poliţia Română recomandă participanţilor la trafic, atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor, să manifeste maximă prudenţă şi să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie.
Poliţia Rutieră recomandă, în special, conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.
Chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Întrucât ceaţa, burniţa şi depunerile de polei afectează întotdeauna buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, recomandăm conducătorilor auto să-şi sporească atenţia pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare.
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de burniţă, lapoviţă sau ninsoare, precum şi ceaţa pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ceţii/ploii/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.
De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
De asemenea, curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare!
Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Evitaţi să vorbiţi la telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.
Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
Sursa foto: Radar Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau