Gabriel Berca rămâne în arest preventiv
Dimensiune font:
Fostul parlamentar de Bacău vrea să iasă din puşcărie * este acuzat de luare de mită * în buzunarele sale ar fi intrat 185.000 de euro pentru a favoriza obţinerea unui sprijin financiar guvernamental pentru o şcoală din comuna Ardeoani
UPDATE: Fostul ministru de Interne Gabriel Berca va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv într-un dosar în care este acuzat de DNA de corupție, a decis joi Înalta Curte de Casație și Justiție.
Fostul ministru de Interne Gabriel Berca le-a cerut ieri magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie eliberat din arest. El susţine că nu îi este ruşine de ce a făcut în cariera lui şi s-a plâns că stă într-o cameră cu oameni care sunt acuzaţi de tentativă de omor. „În toată cariera mea, nu mi-e ruşine de ce am făcut. Am fost ministru de Interne şi acum stau într-o cameră cu oameni acuzaţi de tentativă de omor. Solicit să fiu cercetat într-o formă în care să mă pot apăra cu argumente”, le-a spus Berca judecătorilor. El a respins acuzaţiile procurorilor că ar fi primit bani pentru PDL de la un om de afaceri, arătând că toate sumele din campania electorală erau plătite prin bancă şi erau uşor de urmărit.
Acuzaţii
Potrivit DNA, în perioada aprilie 2010-ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul fostului deputat Mihai Banu, a pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru formaţiunea din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic să îşi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza judeţului Bacău. Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri la o şcoală din localitatea Ardeoani.
Citeşte şi: Aduşi la disperare, fermierii dau în judecată Administraţia de Meteorologie
Ionuţ ŞERBAN
Instanţa a rămas în pronunţare pe contestaţia depusă de Gabriel Berca, după ce pe 24 iulie Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea acestuia pe o perioadă de 30 de zile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau