Garsoniere pentru sinistraţii din Zemeş
Dimensiune font:
Oamenii care au avut de suferit de pe urma exploziei din iarna lui 2010 vor primi garsoniere * ei vor locui într-un bloc primit gratuit de la OMV Petrom * garsonierele sunt în curs de modernizare * investiţia costă 2,6 milioane lei, mare parte din bani fiind alocaţi de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
Compania OVM Petrom a transferat Primăriei Zemeş un imobil cu 40 de garsoniere cu titlu gratuit, în contul activităţilor de forare şi exploatare a zăcămintelor din zonă. Administraţia locală a făcut rost de bani şi a început să modernizeze locuinţele. Lucrările costă 2,6 milioane de lei, 85 la sută din sumă fiind alocată de către Ministerul Dezvoltării regionale şi Administraţiei Publice, restul fiind alocaţii bugetare locale. O parte din garsoniere vor fi repartizate sinistraţilor din decembrie 2010, care au fost evacuaţi din case în urma unei explozii produse de emanaţiile de gaze de sondă. „Contractul de reabilitare bloc locuinţe sociale şi de necesitate constă în amenajarea a 40 de garsoniere, pe două scări. Vom face o şedinţă de Consiliu Local şi, în urma deciziei, vom da câte o garsonieră fiecărei familii care a avut de suferit în urma exploziilor produse în 2010”, a spus primarul Costel Dudău. Restul de garsoniere se vor da tinerilor cu probleme sociale sau în caz de necesitate.
Banii sunt la minister
Lucrările trebuie finalizate până la sfârşitul anului, altfel fondurile puse la dispoziţie de minister vor fi pierdute. Chiar principalul criteriu stabilit în procedura de licitaţie a fost capacitatea firmei de a executa lucrarea în 90 de zile. Chiar dacă Primăria nu are banii în cont, autorităţile susţin că aceştia există. „Banii sunt valabili până la sfârşitul anului”, a subliniază primarul Costel Dudău. „Firma care a câştigat licitaţia trebuie să execute această lucrare în trei luni. Va depune devizul de lucrări şi, în funcţie de cum se demarează lucrările, noi trimitem situaţia la Ministerul Dezvoltării, ne trimit banii şi noi plătim firmei. Banii nu sunt în contul nostru. Sunt în contul Ministerului Dezvoltării”, a explicat primarul.
Citeşte şi: Anca Sigartău: „Nu plec, rămân până la capăt!”
Ionuţ ŞERBAN
Garsonierele au o suprafaţă de aproximativ 38 de metri pătraţi. Au bucătărie, baie, sistem individual de încălzire pe gaze naturale, parchet, gresie, uşi metalice, tâmplărie termopan. Lucrările includ şi refacerea faţadei blocului, înlocuirea acoperişului şi izolarea termică a clădirii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau