Ghid de prevenire a neregulilor în accesarea fondurilor europene nerambursabile aferente PNDR
Dimensiune font:
Acesta oferă exemple concrete de nereguli, cât şi măsurile care trebuie luate pentru evitarea acestora.
Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Suceava anunţă apariţia Ghidului de prevenire a neregulilor privind crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea fondurilor europene nerambursabile derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Mihai Moraru, directorul executiv al OJFIR, informează că acesta este publicat pe www.afir.info, pagina de internet oficială a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Potrivit lui Moraru, îndrumarul are scopul de a asigura, solicitanţilor şi beneficiarilor fondurilor europene nerambursabile disponibile prin PNDR, suport informativ pentru prevenirea neregulilor în gestionarea finanţărilor europene nerambursabile. Prevederile ghidului de prevenire a neregulilor vin în completarea legislaţiei naţionale şi europene specifice, potenţialii depunători ai proiectelor de finanţare, cât şi beneficiarii fondurilor acordate prin PNDR, fiind informaţi cu privire la condiţiile artificiale. Ghidul oferă, de asemenea, exemple concrete de nereguli, cât şi măsurile care trebuie luate pentru evitarea acestora.
Directorul executiv Mihai Moraru precizează că, în scopul obţinerii corecte şi legale a finanţării nerambursabile, instituţia pe care o reprezintă sprijină permanent solicitanţii, recomandând celor interesaţi să acorde atenţie cuvenită celor semnalate, astfel încât să poată evita apariţia neregulilor în implementarea PNDR. „Ghidul de prevenire a neregulilor generate de crearea de condiţii artificiale reflectă mare faţă responsabilitatea de Uniunea Europeană şi Guvernul României, cât şi faţă de cei care investesc bani şi timp în implementarea proiectelor de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală”, precizează Mihai Moraru, director executiv la OJFIR Suceava.
Citeşte şi: Ţigări de peste 30.000 de euro, confiscate de poliţiştii suceveni
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau